Suedia susține dezvoltarea sistemului statistic din Moldova
Pe 18 martie, Ambasadorul Suediei, Dna Ingrid Tersman, și Directorul General al Biroului Național de Statistică din Moldova, Dna Lucia Spoială, au lansat proiectul „Îmbunătățirea statisticii comerciale”, prin semnarea unui acord care prevede cooperarea între Biroul de Statistică din Suedia si cel din Republica Moldova.
„Republica Moldova se îndreaptă spre o nouă etapă în relațiile sale cu Uniunea Europeană. În momentul în care Acordul de Asociere și Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător vor fi puse în aplicare, este esențial ca Republica Moldova să poată produce statistici de înaltă calitate. De asemenea, este important ca statisticile din Moldova, fie că este vorba despre cele din comerț, afaceri, creșterea PIB-ului, sau din orice alt domeniu, să corespundă cu standardele UE. Acest proiect va asigura acest lucru, și, respectiv, va contribui la accelerarea procesului de integrare europeana a Republicii Moldova”, a spus Dna Ambasador Tersman.
„Cunoaștem sarcinile și angajamentele noastre în cadrul agendei de integrare europeană și mulțumim Suediei pentru sprijinul acordat în eforturile noastre de a armoniza sistemul nostru statistic la standardele UE. Suntem siguri că experiența suedeză în acest domeniu ne va ajuta în mod semnificativ la atingerea obiectivelor noastre „, a spus Dna Director Lucia Spoială.
În următorii patru ani, Suedia, prin intermediul Biroului de Statistică din Suedia, va susține Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova în consolidarea capacităților sale generale, va contribui la îmbunătățirea procesului de planificare și implementare al instituției, precum și a metodologiei statistice. Experții suedezi vor oferi ajutor colegilor din Moldova și în îmbunaătățirea statisticilor comerciale, statistica de afaceri, statistica mediului și sistemul național de conturi.
Articol preluat de pe http://www.swedenabroad.com/ro-RO/Embassies/Chisinau/
Lasă un răspuns