Denumirea oficială: Regatul Norvegiei.

Capitala: Oslo.

Şeful statului: HARALD V, Regele Norvegiei.

Familia regală:
Harald V – Regele Norvegiei, n. 21 februarie 1937,
Sonja – Regina Norvegiei, n. 4 iulie 1937,
Haakon – Prinţul Moştenitor al Norvegiei, n. 20 iulie 1973,
Mette-Marit – Prinţesa Moştenitoare a Norvegiei, n. 19 august 1973,
Ingrid Alexandra – Prinţesa Norvegiei, n. 21 ianuarie 2004.

Şeful Guvernului: Jens STOLTENBERG (Partidul Muncii).

Ziua Natională: 17 mai, data promulgării Constituţiei (1814).

Populaţia: 4.610.820 locuitori (iulie 2006).

Rata creşterii populaţiei: 0,38% (2006).

Suprafaţa: 385.155 Km2, incluzând Insulele Svalbard şi Jan Mayen.

Limba oficială: norvegiana (cu variantele bokmal şi nynorsk).

Religia: protestanţi/luterani evanghelici (86% din populaţia ţării); alte religii: islamişti, ortodocsi, penticostali, romano-catolici.

Moneda: coroana norvegiană (NOK); 1 Euro = aprox. 8 NOK, 1 USD = aprox. 6 NOK.

Împărţire administrativă: 19 judeţe (districte şi guvernorate), cu 435 de oraşe/municipii.

Teritorii dependente: Insulele Svalbard (Spitzbergen) şi Jan Mayen în Oceanul Arctic şi Insulele Bouvet şi Petru I în Antarctica.


Caracteristici geografice:

Descriere geografica: Regatul Norvegiei se compune din partea continentală a Peninsulei Scandinave, precum şi din arhipelagul Svalbard şi Insula Jan Mayen în Oceanul Arctic. Ţara are trei domenii în administrare în Antarctica: Pământul Reginei Maud, Insula Petru I şi Insula Bouvet, care nu fac parte din regat.

Frontiera: cu Finlanda 727 km, cu Rusia 196 km, cu Suedia 1619 km, total 2542 km. Delimitarea părţii continentale incluzând teritoriile dependente: Latitudine 57 57′ 11″ N (Pysen) şi 71 11′ 09″ N (Knivskjelodden); Longitudine: 31 10′ 07″ E (Vardo) şi 04 29′ 57″ E (Holmebaer).

Lungimea liniei de coastă: 25 148 km (incl. fiorduri).

Cel mai mare lac: Mjosa (362 km2).

Cel mai înalt vârf: Galdhopiggen (2469 m).

Clima: În pofida poziţiei sale nordice, Norvegia are trei tipuri principale de climă: temperată (asemănatoare cu cea din Anglia), rece continentală (similară cu cea din nord-estul Europei) şi polară (ca cea din regiunile Arctice şi cele din nordul Canadei şi Siberiei).


Istoria:

Trecând peste dezvoltările ulterioare stabilirii populaţiei în aceste regiuni (10.000 î.Hr.), perioada dintre anii 800 şi 1000 A.D. este cunoscută ca perioada vikingilor, fiind una dintre perioadele de referinţă în istoria ţării.

În secolele VII-IX au avut loc primele încercări de unificare a triburilor aflate pe teritoriul Norvegiei. Acest proces s-a desăvârşit în secolul XI, în timpul domniei lui Olav II (1015-1028). În secolul al XIII-lea Norvegia şi-a extins stăpânirea asupra Islandei, Groenlandei, Insulelor Feroes şi Orkneys. În jurul anului 1350, ciuma (buba neagră) a ucis mai mult de jumătate din populaţia Norvegiei.

La sfârşitul secolului XIV, Norvegia devine obiectul unei aprige dispute între Suedia şi Danemarca. În 1397, s-a constituit “Uniunea de la Kalmar”, data după care Norvegia va rămâne sute de ani dependentă de Danemarca. În 1814, în urma războaielor napoleoniene, Suedia reuşeşte să smulgă Danemarcei, Norvegia. Aceasta se desprinde, însă, definitiv de Suedia, prin organizarea unui referendum pentru independenţă, în 1905.

În pofida neutralităţii sale ulterioare, Norvegia nu a putut să împiedice ocuparea de către Germania hitleristă (9 aprilie 1940 – 8 mai 1945). În 1949, Norvegia a abandonat statutul de stat neutru şi a devenit membră NATO.

Descoperirea de petrol şi gaze naturale în apele teritoriale la sfârşitul anilor 1960 a dus la o puternică dezvoltare a economiei norvegiene. Bogatele resurse de combustibili energetici, veniturile obţinute pe seama acestora şi nivelul ridicat de dezvoltare economică şi stabilitate socială s-au numărat, de altfel, printre raţiunile care au stat la baza respingerii prin referendumurile din 1972 şi 1994 a aderării Norvegiei la UE.

Ca ţară foarte activă în cadrul ONU şi al Alianţiei Nord-Atlantice, Norvegia promovează pacea în lume, fiind implicată în numeroase negocieri pentru soluţionarea conflictelor dintre naţiuni. Premiul Nobel pentru Pace este decernat la Oslo, la 10 decembrie în fiecare an.

Împlinirea a 100 de ani de independenţă a fost marcată de Norvegia în 2005 prin organizarea în ţară şi străinătate a numeroase manifestari în cadrul ciclului Norge 2005.


Forma de guvernământ:

Norvegia este o monarhie constituţională, actuala Constituţie fiind adoptată la 17 mai 1814. Puterea executivă aparţine Regelui, care încredinţează Guvernului exercitarea efectivă a acesteia, iar Parlamentului (Storting) puterea legislativă.

Parlamentul (Stortinget) este unicameral şi cuprinde un număr de 169 de reprezentanţi. Alegerile parlamentare au loc o dată la 4 ani. Conform Constituţiei, nu este posibilă organizarea de alegeri anticipate. Pentru adoptarea sau modificarea legilor, Stortingul funcţionează în sistem “bicameral”, respectiv o pătrime din numărul membrilor săi (41 de parlamentari) se reunesc în Camera Superioară (LAGTING), iar ceilalţi în Camera Inferioară (ODELSTING). Preşedintele Parlamentului este domnul Dag Terje Andersen (Partidul Muncii).

Configuraţia Parlamentului, rezultată după alegerile din 14 septembrie 2009, este următoarea:

Partidul Muncii (Laburist)
Preşedintele partidului: dl. Jens STOLTENBERG

Partidul Progresului
Preşedintele partidului: dna. Siv Jensen

Partidul Conservator
Preşedintele partidului: d-na. Erna Solberg

Partidul Socialist de Stanga
Preşedintele partidului: d-na. Kristin HALVORSEN

Partidul Creştin-Democrat
Preşedintele partidului: dl. Dagfinn Hoybraten

Partidul de Centru
Preşedintele partidului: d-na. Liv Signe Navarsete

Partidul de Stânga (Liberal)
Preşedintele partidului: dl. Lars Sponheim

Puterea executivă este încredinţată Guvernului de către Rege. Executivul este format dintr-o coaliţie majoritară de stânga (Partidul Muncii, Partidul Socialist de Stânga, Partidul de Centru/Agrarian) şi este condus de Jens Stoltenberg (Partidul Muncii).


Situaţia politică:

Pe plan intern: Norvegia este unul din statele cu cea mai veche democraţie din lume. Sistemul politic este pluripartidic. Factorul comun, care leagă partidele norvegiene aflate pe actuala scenă politică, constă în ancorarea în modelul tradiţional vest-european bazat pe principiul democratic conform căruia organele politice guvernează în baza normelor stabilite prin lege. Organele puterii centrale (Parlament) sau locale (regiuni şi municipalităţi) sunt constituite pe baza alegerilor libere, directe şi secrete.

Pe plan extern: Norvegia este un membru fondator, activ, al NATO. Norvegia completează flancul nordic al NATO, fiind o componentă importantă în apărarea Alianţei.

De asemenea, Norvegia face parte din Spaţiul Economic European (SEE) şi este parte la Acordul European de Liber Schimb (AELS).

Eforturile Norvegiei de construire şi menţinere a păcii în plan internaţional sunt de la început legate de crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite şi de formarea primelor forţe militare de menţinere a păcii în 1947. Eforturile de pace ale diplomaţiei norvegiene în Orientul Mijlociu, America Centrală, Balcani şi Asia, depuse în format bi- sau multilateral, au reflectat o angajare de substanţă în activitatea de promovare a păcii şi solidarităţii în lume.

De mulţi ani, contribuţiile Norvegiei, pe cap de locuitor, de sprijinire a dezvoltării sunt cele mai ridicate din lume. Norvegia joacă un rol activ în organisme ale ONU ca Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) şi Oficiul Înaltului Comisar pentru Refugiaţi (UNHCR).

Norvegia este membru în cele patru Consilii regionale: Consiliul Ministerial Nordic, Consiliul Artic, Consiliul Barents şi Consiliul Statelor de la Marea Baltică.

De asemenea, Norvegia face parte din: Consiliul Europei, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Organizaţia Mondială a Comerţului, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Serviciul diplomatic extern: 86 ambasade, 9 consulate generale, 8 delegaţii şi 1 misiune; 385 consulate onorifice.


Situaţia economică:

PIB:
PIB/ loc:
Rata inflaţiei:
Industrii: petrol şi gaz, industria pescuitului şi alimentară, construcţii de nave, industria forestieră şi de prelucrare a lemnului, industria producătoare de hârtie, industria de extracţie şi prelucrare a metalelor, chimică, cherestea, textile, pescuit.

 


Comerţul Exterior:

Exporturi: 768.981 milioane coroane (2010).
Produse de export: petrol şi produse petroliere, peste şi produse piscicole, maşini şi echipamente industriale, metale, produse chimice, vapoare.

Principalii parteneri de export (2010): Marea Britanie (24,28%), Germania (13,4%), Olanda (10,87%), Franţa (8,55%), Suedia (5,76%), SUA (4,82%).

Importuri: 415.474 milioane coroane (2010).
Produse de import: maşini şi echipamente, produse chimice, metale, produse alimentare.

Principalii parteneri de import (2010): Suedia (13,86%), Germania (12,89%), China (7,8%), Danemarca (6,78%), SUA (6,16%), Marea Britanie (6,01%), Olanda (4,1%).

Ambasada Romaniei – Oslo
mai 2011 (pe baza surselor norvegiene)