Conform datelor statistice valabile pentru primele luni ale anului 2011, la 28.02.2011, schimburile comerciale bilaterale înregistrau un total de 27,87 milioane Euro, din care export 9,89 milioane Euro, iar import 17,98 milioane Euro.

La 31.12.2010 erau înregistrate în România 298 societăţi cu capital norvegian, cu un capital exprimat in valuta de 54,17 milioane USD.

Domeniile investiţiilor norvegiene în România păstrează următoarea structură aproximativă:

 – industrie:  58%;
 – agricultură:  14%;
 – comerţ cu ridicata:  11%;
 – servicii profesionale:  9%;
 – comerţ cu amănuntul:  3,5%;
 – turism:  2,3%;
 – transporturi:  1,4%.

Din totalul investitorilor norvegieni în România se disting: S.T.X. Europe, (companie coreeana, cu sediul la Oslo, care a cumprat in 2009, Grupul norvegian Aker Yards). Obiectul principal de acivitate este construcţia de nave. S.T.X.Europe, deţine pachetul majoritar la şantierele navale de la Tulcea şi Brăila. Orkla Foods International (industria alimentară – 5 fabrici), ICE ICEPRONAV (proiectări şi inginerie construcţii de nave), Moxy Trucks (şasiuri de camioane), Ensy (electromecanică). De asemenea, sunt de menţionat companii mari cu activitate în România precum: Alstom (în domeniul aluminiului), Kongsberg (echipamente de securizare), Jacobsen Electro (în sectorul energiei electrice), DFDS (în domeniul transporturilor terestre), Nord Pool şi ENSI (în sectorul energetic), Elkem (feroaliaje), Yara (îngrăşăminte) şi în domeniul IT, compania VISMA.

Se preconizeaza, chiar in aceasta perioada de criza, în continuare, creşteri la grupa de produse de transport, respectiv corpuri de nave semiechipate dar, in curand, se pare si nave complet echipate, care să mărească favorabil balanţa comercială pe această relaţie. Experienţa ultimilor ani a arătat că exportatorul principal, S.T.X., fost Aker Yards, care deţine şantierele navale de la Tulcea şi Brăila, şi-a extins investiţiile în România prin înfiinţarea altor întreprinderi conexe construcţiilor de nave (investiţii noi), care produc echipamente ce se instalează pe corpurile de nave (ex. cablaje electrice şi unele echipamente electrotehnice), mărind astfel valoarea manufacturată a produselor de export şi implicit valoarea acestora. Tendinţa transferării/relocarii producţiilor componente ale acestui sector din alte tari unde aceasta companie mai detine santiere navale, catre Romania va continua şi in anii viitori, ritmul fiind mai lent insa datorita conditiilor reale existente, care au dus la o scadere drastica a comenzilor de nave. Eforturile actuale de atragere de investitori strategici în Romania vizează companiile Statoil, Statkraft, Telenor, într-un proces ce va dura probabil câţiva ani.

In aprilie 2010, a fost inaugurata la Oslo, Camera de Comert bilaterala Romano-Norvegiana.

Principalele grupe de produse care fac obiectul schimburilor comerciale dintre România şi Norvegia:

Export: Vehicule, aeronave şi echipamente transport, maşini, aparate şi echipamente electrice, incaltaminte, palarii, textile si incaltaminte, metale comune şi articole metalice.

Import: Maşini, aparate şi echipamente electrice, metale comune şi articole metalice, aparate optice, foto si de masura, animale vii şi peste si produse piscicole.

Piaţa norvegiană este destul de restrictivă la importuri, făcând foarte dificilă diversificarea exporturilor româneşti. Pentru sectorul produselor agricole şi agroindustriale, se aplică politici comerciale speciale, cum sunt barierele tarifare şi netarifare (contingente, restricţii sezoniere etc.) care descurajează importul acestora. Sectorul industrial este dominat de industria energetică regenerabilă (hidro, solară şi eoliană), petrol şi gaze (tehnologia cea mai avansată din lume în explorările şi exploatările maritime), mediu (în special captarea şi depozitarea dioxidului de carbon), telecomunicatii si IT şi construcţia de nave, unde produsele româneşti îşi găsesc greu nişe,fiind în concurenţă cu firme reunsocute internaţional si selectate preferenţial de beneficiarii norvegieni. Avantajul este insa tendinţa unor mari companii de a transfera producţia proprie către state cu forţa de muncă mai ieftină dar cu pregatire si experienta tehnica, astfel încât, în relaţia cu Norvegia este mai eficace atragerea investitorilor din sectoarele menţionate.