Suedia: Regina Silvia a dat în judecată patru ziare care au publicat o satiră la adresa sa
Regina Silvia a Suediei a depus plângere împotriva a patru ziare care au publicat în octombrie un colaj fotografic satiric la adresa sa, în care ea apărea ştergând o zvastică de pe podea, a anunţat miercuri Curtea regală, relatează AFP.
”Confirmăm faptul că regina a depus o plângere pe lângă Comitetul de opinie al presei”, instanţa profesională care judecă în apel conflictele cu media, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Curţii, Annika Soennerberg.
”Nu vom face alte comentarii atât timp cât Comitetul nu s-a exprimat”, a afirmat dna Soennerberg, adăugând că nu ştie când îşi va publica decizia instanţa respectivă.
Potrivit presei, plângerea suveranei suedeze a fost respinsă de ombudsman-ul presei, autoritatea ce trebuie sesizată în primă instanţă.
În montajul fotografic incriminat, Regele Carl al XVI-lea Gustaf stă în picioare, cu mâinile încrucişate, iar alături de el se află bărbaţi şezând care mănâncă o pizza enormă pusă pe corpul gol al unei cântăreţe, Camilla Hanemark, care, potrivit unei biografii neautorizate, ar fi fost amanta monarhului suedez în anii ’90 ai secolului trecut. La rândul său, Regina Silvia, înarmată cu o perie, încearcă să şteargă o zvastică de pe podea.
Patru publicaţii – tabloidele Aftonbladet şi Expressen, cotidianul regional Sydsvenskan şi revista partidului social-democrat Tiden -, care au difuzat o reproducere a acestei controversate reprezentări, sunt vizate de acţiunea în justiţie a reginei suedeze.
Redactorul-şef de la Expressen, Thomas Mattson, a publicat pe blogul său o reproducere a plângerii, în care regina denunţă ”acuzaţiile deosebit de grave”, ce reprezintă ”o atingere adusă onoarei sale”.
În 2010, Regina Silvia, foarte apreciată de către supuşii săi, a evocat pentru prima dată faptul că tatăl său, german, un simplu ”civil”, a făcut parte din partidul nazist – NSDAP.
Contactat de AFP, ombudsmanul presei, Ola Sigvardsson, a refuzat să confirme că a respins plângerea reginei. ”Plângerile sunt confidenţiale pe întreaga durată a procedurii în scopul de a-l proteja pe reclamant”, a explicat el.
El a precizat că n-a avut niciodată ocazia să relateze despre o plângere a reginei, ceea ce lasă să se înţeleagă faptul că aceasta ar fi prima dată când ea lansează o procedură împotriva media.
Suedia, care se prezintă drept o campioană a libertăţii de expresie, a abolit crima de lezmajestate.
Articol preluat de pe http://www.puterea.ro/
Lasă un răspuns