Terapie cu laser pentru bolnavii cronici din Va­lea Jiului şi nu numai. Un parteneriat româno-sue­dez va duce, potrivit consulului onorific al României în Sue­dia-Olivia Costea – la des­chi­derea în Petroşani a unei sec­ţii de laser-terapie ce se adre­sează bolnavilor de tuberculoză, de silicoză şi celorlaţi bolnavi cronici din Valea Jiu­lui şi judeţele limitrofe, toată aparatura medicală, majoritatea costurilor financiare, dar şi pregătirea medicală revenind părţii suedeze.

Olivia Costea, consulul onorific al României în Suedia, s-a aflat, miercu­ri, la Petroşani, pentru a demara pro­iec­te între cele două ţări. Primul astfel de proiect urmează a fi pus în practică la începutul anului viitor şi vizează sănătatea.

“Vrem să deschidem o secţie în care bolnavii cronici să poată fi trataţi cu aju­torul laser-terapiei. În Suedia există tradiţie şi o firmă de aparatură medica­lă în acest domeniu care este printre pri­mele în domeniu. Ideea este aceea de a sprijini comunitatea, oraşul, de a crea locuri de muncă şi de a veni în sprijinul unei nevoi acute în domeniul medical”, a declarat Olivia Costea, con­sulul onorific al României în Suedia.

Potrivit sursei citate, partea suedeză se va ocupa de pregătirea cadrelor medi­cale şi a personalului auxiliar se va face atât în România, în primă fază (prin cursuri oferite de Eurojobs), cât şi în Suedia.

“Aparatura medicală va fi în Suedia, firma Iridia va lucra aici. Sperăm ca la începutul anului viitor să fie gata. Partea suedeză susţine aproape tot ce înseamnă finanţare. Nu este un pro­iect care să genereze probleme Minis­terului Sănătăţii”, a mai spus consulul.

Deputatul Monica Iacob-Ridzi a apre­ciat şi ea că investiţia este una bene­fi­că pentru Valea Jiului.

“Ca membru al Comisiei de Sănă­ta­te şi Familie din Parlament întotdeauna am urmărit îmbunătăţirea condiţii­lor de la Spitalul de Urgenţă Petroşani atât pe infrastructură, cât şi pe apara­tu­ră medicală. Mulţumim doamnei doctor Olivia Costea pentru că este alături de noi să deschidem un cabinet medical prin laser-terapie, o metodă care există în România, dar este prea departe de noi”, a declarat Monica Iacob-Ridzi.

Potrivit deputatului parteneriatul va conduce şi la crearea de locuri de mun­că, cel puţin 10 pentru început. Şi Haralambie Vochiţoiu, directorul Eurojobs – societate care activând pe piaţa forţei de muncă a intrat în contact cu partea suedeză – a declarat că parteneriatul este unul care va des­chi­de multe porţi în întreaga Scandinavie, acesta afirmând că deja sunt creionate câteva lucruri concrete.

Faptul că o parte de finanţare a pro­iectului vine din Suedia ne înlesneşte lucrul, iar scopul e unul pur medical. Venim în întâmpinarea bolnavilor de tuberculoză şi silicoză, precum şi a celor cu afecţiuni de plămâni.

Articol preluat de pe GazetaDeDimineata.ro

Comentati folosind contul Facebook

comments