Ministerul Finanțelor Publice din România și Departamentul Politic pentru Relaţia cu
Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului român al Afacerilor Externe au lansat
ghidul „Obligațiile fiscale ale românilor din străinătate” care vine în sprijinul cetățenilor
români din afara granițelor țării și oferă informații legate de plata și declararea taxelor și
impozitelor, anunta Ambasada Romaniei in Regatul Norvegiei.

În ghid veţi găsi mai multe informaţii despre:
Ce trebuie făcut la plecarea din ţară;
Cum se impozitează veniturile (realizate în Romania sau în străinătate) şi care sunt ţările
cu care România a încheiat convenţii de evitare a dublei impuneri;
– Plata contribuţiilor de asigurări sociale pentru românii care au reşedinţa în România sau
în străinătate.

România și Regatul Norvegiei au încheiat, în anul 1981, Convenția privind evitarea dublei
impuneri asupra veniturilor și averii ale cărei prevederi se vor aplica până la 31.12.2016.
La 01.04.2016 a intrat în vigoare Convenţia dintre România şi Regatul Norvegiei pentru
evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit,
semnată la Oslo la 27 aprilie 2015, ale cărei prevederi se vor aplica începând cu 01.01.2017.

Ghidului online interactiv Obligațiile fiscale ale românilor din străinătate este disponibil la
link-ul: http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/dispora7iulie2016_26_07.pdf și textele celor
două Convenții încheiate între România și Regatul Norvegiei pot fi consultate la link-ul activ
CLICK HERE inserat în pagina a treia a acestei versiuni a ghidului sau direct la link-ul:
https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Conventii….

(Ambasada României la Oslo)

Comentati folosind contul Facebook

comments