Hadia Tajik: tânără, pakistaneză şi ministru norvegian
Parlamentara laburistă în vârstă de 29 de ani, Hadia Tajik, fiică a unor negustori pakistanezi dintr-un sat norvegian, a fost numită ministru al culturii în urmă cu câteva săptămâni. Este prima musulmană din guvernul norvegian şi cea mai tânără. Nu este o norvegiancă tipică, dar nici ţara nu mai este aşa de albă şi luterană ca altădată. Regele Harald, întrebat ce părere are despre numirea ei în Consiliul de Miniştri, a răspuns: ‘Era timpul’, notează luni ziarul El Pais.
Este o fiică a insulei Utoya. Şi-a făcut ucenicia în pepiniera laburistă, asemeni miilor de tineri care au crescut politic în taberele de vară din această insulă pe care un individ blond cu ochi albaştri, Anders Behring Breivik a transformat-o într-un cimitir împuşcând 69 de tineri după ce ucisese într-un atentat cu bombă alte opt persoane. Tajik a fost acolo în acea dimineaţă de iulie 2011. A scăpat doar pentru că a plecat înainte să vină criminalul. Cei care i-au urmărit parcursul politic spun că numirea era aşteptată. Indiferent de masacrul din 22 iulie, ar fi ajuns la fel de sus. Întrebarea nu era de ce, ci când.
‘O surpriză?’, ‘Da şi nu. Surpriză pentru că este foarte tânără, dar are în spate o carieră solidă’, a răspuns telefonic Bjarne Hakon Hanssen, mentorul ei şi de trei ori ministru. Este cel care a propulsat-o pe Tajik în politică. ‘Eram responsabil cu integrarea în Norvegia şi căutam un consilier politic cu un bagaj diferit de cel norvegian. Hadia era trei într-unul: strălucită, tânără şi cu propriul bagaj’, explică el. La întrebarea cât este de credincioasă, răspunsul pentru cei care o cunosc este identic. ‘Este ceva între ea şi Dumnezeu’. Imposibil de ştiut dacă frecventează vreo moschee (lucru obişnuit între femei), spune fostul ministru Hanssen: ‘Este credincioasă şi se defineşte drept musulmană’. Nimic altceva despre religia ei pe care o împărtăşeşte cu cei aproximativ 106.000 de musulmani din cei 5 milioane de locuitori ai ţării.
Teroristul anti-imigrant şi islamofob, condamnat la 21 de ani de închisoare, se răsuceşte furios în celulă pentru că o femeie cu ten măsliniu care se închină lui Allah a ajuns în vârful politicii. Una dintre cei pe care Breivik îi consideră vinovaţi de toate relele din ţară. Mama ei Safia Qazalbash spunea că venirea în Norvegia a oferit multe şanse familiei şi că trebuie să muncească din greu. Au vrut să o pregătească pentru o carieră de stomatolog, dar Hadia şi-a ales propriul drum. Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism (a lucrat pentru cinci mass-media) are un master în drepturile omului la Londra şi o altă diplomă la Drept, vorbeşte engleza, urdu, dari şi puţin germana. Şi are permis de vânătoare, un lucru tipic norvegian.
Soţii Tajik au plecat în căutarea unei vieţi mai bune când Norvegia începea să profite de veniturile din petrol şi avea nevoie de forţă de muncă. S-au instalat la Strand, un oraş de 12.000 de locuitori iar acum sunt pensionari. Aşa cum Obama a convins mii de tineri afro-americani că pot să joace baschet în NBA şi să ajungă chiar la Casa Albă, Tajik poate deveni un model pentru concetăţenii ei. Tajik a devenit cunoscută în 2009 graţie unor filme video pe YouTube prin care polticienii s-au revoltat împotriva interzicerii propagandei electorale la televizor. Imaginile sale au atras multe persoane: ea nu făcea caz de condiţia sa de imigrant pakistanez sau musulman, încercând dimpotrivă să arate că îi reprezintă pe toţi norvegienii.
Tajik este o susţinătoare înfocată a egalităţii de şanse, dar nu şi a discriminării pozitive. Înainte de a fi numită ministru şi-a expus clar opiniile: ‘Politicienii social-democraţi trebuie să împartă cărţile tuturor, dar fiecare le joacă cum crede. Poate miza foarte sus şi să-şi asume riscul, sau poate juca la sigur fără să rişte. Social-democraţii nu trebuie să ofere avantaje speciale unor indivizi sau grupuri’. Această fiică de negustori pakistanezi poate fi o miză strategică pentru a atrage colectivul tot mai numeros de imigranţi în perspectiva alegerilor din 2013. Restricţiile impuse imigraţiei au îndepărtat această categorie de laburişti, dar masacrul de la Utoya i-a apropiat. Iar Tajik i-ar putea uni din nou.
Articol preluat de pe Epoch-Times.com
Lasă un răspuns