Islanda a anunţat marţi că o activitate seismică a fost detectată la vulcanul Hekla, unul dintre cei mai activi vulcani din insulă, fără alte consecinţe decât o ridicare a nivelului de alertă, informează AFP.

Institutul de meteorologie şi vulcanologie islandez a anunţat pe site-ul său că a constatat o ‘agitatie crescută, superioară nivelului de fond cunoscut în ultimele săptămâni’.

Institutul a semnalat prezenţa fumului în zona vulcanului, marţi după-amiază. Nivelul de alertă pentru aviaţie a fost ridicat la ‘galben’ de la ‘verde’, ca urmare a constatării acestei ‘activităţi neobişnuite’ a vulcanului.

Serviciile de protecţie civilă islandeze au anunţat într-un comunicat că au plasat Islanda într-o ‘fază de incertitudine’, semnificând că supravegherea a fost sporită ca urmare a acestor evenimente care ar putea ameninţa securitatea sau sănătatea publică’. Plimbările pe Muntele Hekla au fost de asemenea interzise.

Articol preluat de pe http://www.money.ro/

Comentati folosind contul Facebook

comments