Clerici finlandezi primiţi de Patriarhul României
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit ieri, 9 mai, la Reşedinţa patriarhală, o delegaţie de clerici din Biserica Ortodoxă a Finlandei, condusă de Înalt Preasfinţitul Ambrozie, Mitropolitul ortodox finlandez de Helsinki.
Delegaţia din care fac parte preoţii parohi ai bisericilor din Helsinki, capitala Finlandei, se află în aceste zile într-o vizită de studiu în Biserica Ortodoxă Română. „Am venit într-o excursie de studiu pentru a vedea activitatea Bisericii Ortodoxe Române, aşa cum se desfăşoară la ea acasă. În principal, excursia noastră se desfăşoară la Bucureşti, dar vom merge pentru două zile şi la alte mănăstiri, spre Braşov. Biserica Ortodoxă Română este una dintre cele mai mari Biserici din lume, care are o activitate bogată, din care putem învăţa şi noi.
Învăţământul teologic în România este de cea mai înaltă calitate şi, de asemenea, lucrarea de ajutorare a credincioşilor este importantă în Biserica dumneavoastră. Pentru că facem parte dintr-o Biserică foarte mică, o Biserică minoritară în Finlanda, credem că ne vom întoarce mai puternici în ţara noastră“, a spus IPS Ambrozie, Mitropolitul de Helsinki.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a mulţumit pentru vizită Înalt Preasfinţitului Ambrozie, „cunoscut în toată Ortodoxia ca fiind un mitropolit activ, un bun organizator şi un bun teolog“. De asemenea, i-a mulţumit Mitropolitului de Helsinki pentru grija deosebită pe care o manifestă faţă de românii ortodocşi din Finlanda, şi mai ales faţă de cei din Helsinki. „Noi admirăm Biserica Ortodoxă din Finlanda deoarece, deşi este mică în ceea ce priveşte numărul credincioşilor şi al clerului, totuşi este o Biserică foarte dinamică, bine organizată şi cu o deschidere foarte mare spre misiune şi spre cultură pentru a da mărturia unei Ortodoxii locale dinamice“, a spus Patriarhul României.
Preafericirea Sa a transmis salutări frăţeşti Preafericitului Leo, Arhiepiscop al Kareliei şi al întregii Finlande. Totodată, Patriarhul Bisericii noastre le-a adresat Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Finlanda şi Mitropolitului de Helsinki invitaţia de a efectua o vizită frăţească în Patriarhia Română.
Preluat de pe http://www.ziarullumina.ro/
Lasă un răspuns