Un tânăr a cerut Danemarcei să-i împrumute Groenlanda
Un tânăr de 23 de ani a trimis un email, din amuzament, către Ministerul Afacerilor Externe din Danemarca și a cerut să „împrumute” Groenlanda, un teritoriu autonom, parte a Regatului Danemarcei, potrivit DIGI24.
Joe povestește cum într-o seară, după ce a consumat alcool, a trimis, alături de un prieten, un email cu titlul „Folosiți Groenlanda?” în care se adresează Ministerului Afacerilor Externe din Danemarca, notează Bored Panda.
„Bună, Sunt Joe, am 23 de ani, iar eu și prietenul meu vrem să deținem o țară. Având în vedere că suntem tineri, vrem să începem de jos și voiam să știm dacă cei care conduc țara sunt de acord. Nu vrem să facem nicio greșeală, astfel încât să ducem o țară de succes la ruină”, au scris tinerii la începutul mesajului.
„Nu că nu am avea experiență. Nu la nivelul unei țări, dar… Eu personal am avut în subordine peste cinci persoane timp de câțiva ani într-unul dintre lanțurile unuia dintre mai mari furnizori comerciali din SUA. Iar prietenul meu ar fi un lider carismatic și curajos al Groenlandei, de asemenea”, continuă Joe.
„Sunt sigur că Regatul Danemarcei are alte lucruri mai importante de făcut decât să se ocupe cu mici detalii, cum ar fi cine se ocupă de această țară, așa că v-am face de fapt un mare favor. O grijă în minus pentru oamenii minunați din Danemarca”, adaugă tânărul în email.
„Vă mulțumim anticipat pentru cele 836.000 de mile pătrate de pământ. Chiar apreciem. Dacă doriți să ne contactați, puteți răspunde la acest email”, a încheiat tânărul mesajul.
Joe a fost mai mult decât surprins când a văzut că a primit un răspuns:
„Dragă Joe în vârstă de 23 de ani, Îți mulțumim pentru email. Ne încântă faptul că ai vise mari. Niciodată nu știi cum într-o zi, aceste vise se vor îndeplini. Însă în chestiunea ca noi să-ți dăm Groenlanda, nu se poate. Dar îți mulțumim pentru email. Poate ar trebui să începi de jos. Îți trimitem un link cu un job disponibil în Groenlanda: ai putea preda engleza elevilor, de exemplu. Mult succes în a-ți găsi o țară pe placul tău”, scrie în emailul semnat de Ministerul de Afaceri Externe din Danemarca.
Mai multe detalii: http://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/un-tanar-a-cerut-danemarcei-sa-imprumute-groenlanda-raspunsul-surprinzator-pe-care-l-a-primit-821850
Lasă un răspuns