Suedia sprijină iniţierea femeilor în afaceri
Managerul echipei de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii din cadrul BERD, Veronica Arpintin, spune că femeile au în continuare nevoie de suport, pentru că frecvent societatea le descurajează.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare va continua să susțină femeile antreprenoare, cu sprijinul Suediei, a cărui guvern a oferit azi 2,5 milioane de euro, asistență nerambursabilă. Aceste fonduri urmează să ajute femeile în afaceri să acceseze programe de consultanță, instruire și mentorat, așa cum s-a întâmplat în cazul celor 160 de femei care au beneficiat de aceste oportunități din 2011 și până în prezent.
Veronica Pentelei este fondatoarea unei companii care confecționează haine pentru copii și una din cele peste 150 de femei care au trecut prin programul „Femei în Afaceri” al BERD. Ea spune că a intrat cu ezitare în lumea businessului și, începătoare fiind, a contat atât sprijinul financiar din partea programului, cât și orele de instruire, ghidaj în dezvoltarea și gestionarea afacerii. Compania Veronicăi Pentelei trimite azi producția și peste hotare, în Federația Rusă, România și în alte țări ale Uniunii Europene. Şi, așa cum spune ea, a atins această performanță numai datorită faptului că a apelat la sprijinul programului de asistență al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare:
„Eram la început de afacere, erau doi ani de când lucrasem și am făcut niște calcule să vedem unde s-a dus cel mai mult timp, timp neeficient utilizat, și mi-am dat seama că este vorba de secția de croi. Apoi am aflat, am analizat ce noutăți sunt pe piață, ce tehnici noi au apărut și am dat de sisteme performante care acum se găsesc mai des, pe atunci abia începeau să se producă. Am verificat cât costă și mi-am dat seama că costă destul de mult, dar aveam nevoie de asta. Atunci am apelat la program, am depus documentele la începutul verii și deja în august era tot echipamentul la noi.”
Lasă un răspuns