Suedia, important donator pentru palestinieni, a avertizat marţi Washingtonul în legătură cu reducerea fondurilor americane la agenţia ONU însărcinată cu ajutorul internaţional pentru aceştia, considerând că „va destabiliza” regiunea şi „va fi foarte negativă”, transmite AFP, citat de AGERPRES.

Această preocupare a fost abordată la New York cu ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, şi discutată, de asemenea, la Washington, a precizat presei ambasadorul Suediei la Naţiunile Unite, Olof Skoog.

Potrivit unei surse diplomatice, administraţia americană nu a plătit, cum ar fi trebuit să facă la 1 ianuarie, 125 de milioane de dolari Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA).

Statele Unite îi ajută pe palestinieni în mod bilateral cu 319 milioane de dolari (date din 2016) prin intermediul agenţiei lor de dezvoltare USAID. La această sumă se adaugă 304 milioane de dolari asistenţă plătiţi de Washington programelor ONU din teritoriile palestiniene.

Unele din aceste fonduri provin din contribuţii voluntare, şi nu obligatorii.

După ce a decis în decembrie să recunoască Ierusalimul drept capitală a Israelului, provocând critici din partea comunităţii internaţionale şi furia palestinienilor, preşedintele american, Donald Trump, a ameninţat la începutul lui ianuarie că taie ajutorul financiar american acordat celor din urmă dacă ei refuză să discute cu Washingtonul despre soluţionarea paşnică a conflictului.

„Părerea mea este că vorbim despre stabilitate regională. A retrage fondurile pentru UNRWA ar fi foarte negativ în termeni umanitari pentru peste cinci milioane de persoane şi, de asemenea, ar destabiliza regiunea”, a subliniat Olof Skoog.

Suedia este prima ţară europeană care a recunoscut Palestina ca stat, în 2014. Ea face parte din primii zece donatori ai UNRWA, alături de Statele Unite, Uniunea Europeană, Arabia Saudită, Germania şi Marea Britanie.

AGERPRES

Comentati folosind contul Facebook

comments