Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange Foto: ReutersMagistraţii suedezi refuză să se deplaseze la Londra pentru a-l audia pe fondatorul WikiLeaks în cazul în care îl acuză de viol şi agresiune sexuală, a anunţat, joi, o purtătoare de cuvânt a Parchetului, răspunzând unei sugestii a unui avocat al australianului, relatează AFP.

„Nu este nimic nou. Îl aşteptăm în continuare pe Assange”, a declarat purtătoarea de cuvânt, Helena Ekstrand, contactată de AFP, cu privire la declaraţiile avocatului spaniol Baltasar Garzon.

Garzon a declarat, joi, pentru cotidianul australian Sydney Herald că apărarea a propus să aibă loc o audiere la Londra, în opinia sa „o opţiune foarte bună”.

Poziţia justiţiei suedeze asupra acestei probleme nu este o noutate. Ea a afirmat întotdeauna că Assange – acuzat de către două cetăţene suedeze, în vârstă de treizeci de ani, de viol şi agresiune sexuală, în regiunea Stockholm, în 2010 – trebuie să vină în Suedia pentru a oferi versiunea sa asupra faptelor, scrie Mediafax.

Pe numele australianului a fost emis un mandat internaţional de arestare.

Potrivit justiţiei suedeze, procedura normală prevede aducerea acestuia pe teritoriul suedez, aşa cum a anunţat de altfel pe Internet, într-un document intitulat „De ce Parchetul nu poate să îl audieze pe Assange în Marea Britanie?”.

„Este necesar ca, în timpul audierii lui Assange, să i se poată prezenta şi să fie interogat în legătură cu elementele care au apărut în cadrul anchetei”, precizează Parchetul.

„Dacă ancheta preliminară stabileşte că există suficiente probe pentru ca Julian Assange să fie judecat, prezenţa sa în Suedia este necesară pentru a putea avea loc un proces şi ca eventuala pedeapsă să fie executată”, adaugă instituţia.

Assange era în continuare refugiat, joi, în sediul Ambasadei Ecuadorului din Londra, după ce a obţinut azil politic, în timp ce Marea Britanie era hotărâtă în continuare să îl aresteze imediat ce va ieşi din această ambasadă, pentru a pune în executare o hotărâre judecătorească privind extrădarea sa în Suedia.

Assange se teme că, ulterior, va fi extrădat de către Suedia în Statele Unite şi că va fi judecat în această ţară pentru spionaj, după divulgarea pe site-ul WikiLeaks a peste 250.000 de telegrame diplomatice americane.

În cazul în care este extrădat în Suedia, este necesar ca un judecător să stabilească în termen de patru zile dacă îl plasează în detenţie sau îl eliberează, o decizie care poate fi atacată în apel.

Articol preluat de pe Adevarul.ro

Comentati folosind contul Facebook

comments