Mai mult de o treime dintre copiii din Suedia au fost abordați pe teme sexuale pe Internet de către adulți, arată un nou studiu, citat de site-ul The Local.se.
 
Un studiu comandat de organizațiile de caritate specializate în securitate online Trast și World Childhood Foundation, înființată de Regina Silvia a Suedei, a dezvăluit că peste jumătate din fetele suedeze au fost contactate cu intenții sexuale pe Internet.
“Numărul este foarte mare, alarmant, dar este rezultatul similar al altor sondaje”, a declarat Gustav Alberius, fondatorul Trast, într-un interviu cu publicația citată. Este o realitate faptul că jumătate dintre toate fetele [din Suedia] sunt contactate online cu intenții sexuale, ceea ce este o nebunie”.
Sondajul a fost efectuat asupra unui număr de 1.015 copii cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani și s-a concentrat doar pe câteva întrebări: dacă, înainte să fi împlinit 15 ani, cineva în vârstă de peste 20 de ani i-a contactat și a discutat cu ei despre sex, dacă copiii au primit poze în care acele persoane sau altele erau dezbrăcate, sau dacă acele persoane le-au cerut să se întâlnească sau să facă ceva de natură sexuală cu ei.
Nu mai puțin de 51% dintre fetele participante la studiu au răspuns cu “DA” la una sau mai multe dintre aceste întrebări; la fel s-a întâmplat în cazul a 18% dintre băieții participanți. În general, procentajul copiilor care au răspuns cu “DA” a fost de 37%.

Anul trecut, tot un studiu realizat de  Colegiul American al Medicilor Pediatr avertiza că în Suedia se înregistrează o situație alarmantă: numărul copiilor care solicită schimbare de sex se dublează în fiecare an, copii chiar cu vârsta de șase ani exprimându-și această dorință. Astfel, au fost  identificate 197 de cazuri de copii și tineri dornici să fie supuși unor analize pentru a le determina identitatea de gen și pentru a-și schimba sexul, a afirma pentru cotidianul suedez Aftonbladet Louise Frisen, psihiatrul pentru copii de la spitalul de copii Astrid Lindgren.

Comentati folosind contul Facebook

comments