Cel mai lung tunel feroviar submarin din lume ar putea lega Finlanda de Estonia

Cel mai lung tunel feroviar submarin din lume ar putea fi deschis traficului în anul 2040 între Finlanda şi Estonia şi ar putea costa până la 20 de miliarde euro, arată un studiu de fezabilitate prezentat miercuri de cele două state, informează Reuters, preluată de Agerpres.

După mai mulţi ani de studii, autorităţile de la Helsinki şi Tallinn analizează posibilitatea de a construi un tunel submarin între cele două capitale nordice, situate la ambele capete ale Golfului Finic. Zeci de mii de estonieni lucrează în regiunea Helsinki şi mulţi dintre ei fac naveta săptămânal pe mare, iar mulţi turişti finlandezi vizitează Tallinn.
Tunelul propus, cu o lungime de 103 de kilometri, ar scurta durata călătoriei între Helsinki şi Tallinn la aproximativ 30 de minute, faţă de cel puţin 90 de minute în prezent cu cel mai rapid ferry boat.
În plus, tunelul feroviar ar conecta aeroporturile dintre cele două capitale şi de asemenea ar face legătura cu Rail Baltica, o conexiune feroviară care ar urma să facă legătura între Varşovia şi Tallinn începând din anul 2026.
Estonia va fi conectată cu Europa Centrală şi nu trebuie să ne oprim aici”, a declarat premierul estonian Juri Ratas într-o conferinţă de presă organizată la Tallin.
Fără un tunel feroviar, traficul de pasageri între cele două ţări este prognozat să crească de la nouă milioane în 2017 până la 14 milioane în 2050. Cu un tunel, traficul ar putea creşte până la 23 de milioane, dintre care 10 milioane ar fi transportaţi în continuare cu ferry boat-ul.
Studiul de fezabilitate estimează că tunelul submarin ar costa între 13 şi 20 de milioane de euro dar estimează că 40% din costuri ar urma să fie suportate de Uniunea Europeană.
Un raport publicat în 2015 de autorităţile de la Helsinki avansa un preţ de cost semnificativ mai mic pentru acelaşi proiect, undeva între nouă şi 13 miliarde euro.
În paralel, un proiect rival susţinut de Peter Vesterbacka, fostul director general de la producătorul de jocuri video Rovio, încearcă să obţină finanţare chineză pentru un tunel care ar urma o rută diferită şi ar fi inaugurat mai rapid decât varianta guvernului.
Cu toate acestea, Guvernul finlandez a subliniat că se concentrează în continuare pe propriul său plan.
Avem un proiect. Există loc pentru inovare dar avem doar un singur proiect”, a declarat ministrul finlandez al Transporturilor, Anne Berner.

Comentati folosind contul Facebook

comments

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *