Mită şi “ore suplimentare” pentru note de trecere la UMF Cluj. Cel mai important cotidian suedez scrie despre corupţia din Medicina clujeană
CLUJ. O investigaţie a cotidianului suedez “Svenska Dagbladet” arată că tot mai mulţi suedezi care studiază la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Cluj se plâng în ţara natală că unele examene se trec cu mită sau după ce plătesc “ore suplimentare” unor profesori. Informaţiile primite de la studenţii suedezi din Cluj au determinat influentul cotidian de la Stockholm (înfiinţat în 1884) să finanţeze o deplasare la Cluj.
Concluziile reporterului “detaşat” la Cluj sunt destul de dure: în doar câteva zile, el a susţinut un examen, deşi nu era student al UMF, şi a perfectat o înţelegere cu un profesor care i-a promis ore suplimentare contra cost. Potrivit informaţiilor primite de la studenţi, profesorul respectiv dezvăluia, în timpul orelor suplimentare, subiectele pe care urma să le dea la examen.
“Mi-e teamă de ce e mai rău când mă gândesc că unii dintre ei ar putea lucra în mediul medical din Suedia”, a mărturisit unul din studenţii chestionaţi la Cluj de reporterul suedez. (Textul poate fi citit aici.)
Cotidianul “Svenska Dagbladet” – prescurtat SvD – notează şi declaraţia lui Ragnar Sjogren, investigator al Agenţiei Naţionale Suedeze pentru Educaţie Superioară. Acesta menţionează că instituţia sa a primit scrisori de la suedezi care studiază la UMF şi care se plâng că unii profesori iau mită pentru a-i trece la examen. Toţi studenţii care s-au plâns reporterului au dorit ca numele să nu le fie publicate, fiindu-le teamă de reacţia colegilor, dar şi de repercusiuni din partea profesorilor.
Un alt text publicat de SvD descrie experienţa jurnalistului suedez care a venit la Cluj şi s-a dat drept student la UMF. Reporterul Josephine Pehrson a dat un examen, deşi nu este studentă la UMF. În articolul publicat ulterior, ea descrie o sală în care studenţii comunică între ei, iar unii care sunt în ani superiori dau examenul în locul altora din anii mai mici. Examenul constă într-un test-grilă, iar reporterul povesteşte că, la fiecare întrebare, varianta corectă este şoptită în sală de diferiţi studenţi. La acest examen nu este nevoie de carnetul de student sau de buletin de identitate, relatează jurnalista.
Mai departe, ea povesteşte o altă experienţă proprie. “Există profesori corupţi, eu cunosc doi. Unul nu ia mită, dar dă ore suplimentare, unde dezvăluie, de obicei, subiectele care vor fi la examene”, sună mărturia altui student. Bazându-se pe aceasta, jurnalista suedeză îl abordează pe profesorul în cauză şi îi cere ore suplimentare. Acesta refuză în prima fază, după care acceptă, contra sumei de 20 de euro pentru două ore. Reporterul întreabă dacă asta îi va spori şansele de a trece examenul. “Da, nicio problemă”, spune profesorul. Numele acestuia nu este dezvăluit de reporter.
Jurnalista Josephine Pehrson arată că a discutat problema corupţiei cu fostul rector Constantin Ciuce, care i-a spus că a sancţionat mai mulţi studenţi pentru că au copiat la examene, dar şi că nu are date concrete privind corupţia din UMF. În opinia jurnalistei suedeze, singura organizaţie care luptă împotriva corupţiei din UMF este cea a studenţilor.
În ultimii ani, numărul studenţilor suedezi care vin să studieze în România a crescut de cinci ori de la un an universitar la altul. 2900 de studenţi suedezi sunt înregistraţi în România în anul universitar 2011-2012.
Articol preluat de AICI
Lasă un răspuns