Zlatan IbrahimoviciZlatan Ibrahimovici (31 de ani), vedeta naționalei Suediei, este acuzat că s-a comportat foarte urât la meciul pe care reprezentativa țării sale l-a câștigat cu scorul de 2-1 în Insulele Feroe.

Suedia s-a chinuit serios ca să câștige meciul cu Insulele Feroe, disputat vineri, în preliminariile Cupei Mondiale din 2014. Cu starul Zlatan Ibrahimovici în teren, suedezii au fost conduși la un moment dat cu 1-0 și au reușit să marcheze golul victoriei abia în ultimele 10 minute de joc!

Ibrahimovici s-a arătat extrem de iritat de faptul că echipa sa a avut probleme în fața amatorilor din Insulele Feroe. Frodi Benjaminsen, căpitanul acestei reprezentative, a povestit în presa din Suedia că atacantul de la Paris Saint-Germain a avut un comportament urât pe teren.

„Cu puțin timp înainte de pauză, m-a lovit cu cotul. Apoi, pe tunelul de la vestiare, l-am întrebat de ce a făcut asta. În acel moment, a întins mâna spre mine de parcă ar fi vrut să mă apuce de gât. Nu s-a ajuns însă la bătaie.

Ibrahimovici e un tip foarte arogant. Pe teren, vorbea într-una foarte urât cu noi. Tot timpul s-a lăudat cu echipa la care joacă el și ce mulți bani câștigă acolo. S-a comportat ca un copil, e cam infantil! Nu-l simpatizez deloc, pentru că-i place să joace murdar”, a declarat Frodi Benjaminsen, căpitanul naționalei din Insulele Feroe.

Articol preluat de pe Evz.ro

Comentati folosind contul Facebook

comments