Grenada a fost găsită în grădinăCum dracu’ grenada avea 50 de kg? Cum o aruncau? Ce lume …

Un locuitor din sudul Suediei, care se pregătea să îşi tundă peluza, a avut, surpriza să descopere, marți, o grenadă veche de circa 50 de kilograme, fără încărcătură explozibilă, relatează France Presse, citând poliţia locală.

După ce a fost distrus, dispozitivul, datând din anii 1910 sau 1920, s-a dovedit a fi o grenadă de artilerie de 15 centimetri care nu conţinea niciun material explozibil, a precizat televiziunea publică SVT, citând un membru al echipei de genişti.

Dispozitivul era îngropat în grădina respectivă „de multă vreme” şi era acoperit de iarbă, a declarat pentru agenţia franceză de presă o purtătoare de cuvânt a poliţiei din oraşul Ystad, Ewa Westford.

Localnicul care l-a descoperit, suspectând că obiectul ar putea fi periculos, „s-a dat înapoi şi a sunat la poliţie”, care la rândul său a apelat la serviciile armatei, a explicat purtătoarea de cuvânt.

Operaţiunea de deminare a provocat evacuarea, vreme de mai multe ore, a riveranilor şi altor persoane şi întreruperea circulaţiei pe un drum naţional, scrie Agerpres.

Articol preluat de pe Adevarul.ro

Comentati folosind contul Facebook

comments