Scriu postarea asta pentru ca m-a cuprins asa un drag de suedezi, incat mi-e teama ca daca mai aman, s-ar putea sa nu mai scriu cu aceeasi emotie. Stau intr-o casa micuta, colorata in alb si rosu cu ferestre mari si fara perdele, cu doua pisici – una membru alfa in comunitatea de pisici de aici, iar celalalt un pisic mai degraba gay, care merge ciudat si are foaaarte multa blana. Familia lui Mats si a lui Karin mai are un catel – Bira, un hamiltonstovare destept si cuminte, dar care fura tot ce gaseste de mancare prin casa.

Drumul de la aeroportul din Stockholm pana aici, in Alsen, e lung tare si, daca te prinde noaptea, e tare plictisitor – ai doar padure in stanga si in dreapta. Indicatoarele cu “Atentie elani” iti pot distrage serios atentia pentru ca din acel moment vei fi permanent cu ochii pe drum in caz ca apare in calea masinii vreunul :) Localnicii sunt pregatiti pentru astfel de situatii si si-au dotat masinile cu niste reflectoare serioase de zici ca apare un tren pe autostrada atunci cand le aprind. 

E destul de surprinzator cat de obisnuiti sunt ei sa le sara un astfel de animal in fata masinii. Si pentru ca s-au saturat de astfel de situatii, dar si pentru ca elanii provoaca pagube imense in gospodariile lor si pe terenurile pe care suedezii le planteaza, exista o lege care-ti permite sa impusti un anumit numar de elani pe an, pentru a mentine sub control populatia de elani. Practic, in functie de ce suprafata de recolta ai, in fiecare an ai voie sa impusti un anumit numar de elani. Media e undeva la 10 elani/an/ gospodarie. Si da, oamenii de-aici chiar pregatesc mancare din carne de elan – are un gust combinat intre gustul de vita si cel de ficat, destul de ok, mai ales daca ii adaugi si sosul alb minunat, cu smantana, pregatit de ei.

Noi suntem cazati intr-o micuta cabana care e si ea foarte cozy si unde e asa liniste incat poti auzi doar vantul si zapada care se lovesc de peretii din lemn. Iar dimineata se aude doar sunetul snowmobilelor care pleaca pe lac sa fixeze si mai bine urmele lasate de cu seara.

Partea care nu-mi place deloc este ca aici soarele rasare undeva pe la 8 si apune pe la ora 15:00, deci practic daca vii aici ca in concediu, cu dorinta de a dormi mai mult si te trezesti pe la ora 10:00, 11:00, nu te bucuri decat de vreo 4-5 ore de lumina in care incerci sa faci cat mai multe. Ieri am fost cu snowmobilul pe langa lac si ne-am invartit putin prin zapada si cand am intrat inapoi in casa era deja seara.

In rest imi place la nebunie satucul acesta – casele sunt foarte departe unele de altele, toate au luminite la ferestre si sunt micute si acoperite in intregime de zapada, inauntru e cald si oamenii sunt prietenosi si iti gatesc traditional si lucrul pe care-l ador cel mai si cel mai tare e ca nimic nu este ascuns in spatele gardurilor sau al perdelelor – totul e deschis, animalele umbla libere pe strada si nu exista nicio perdea care sa acopere ferestrele caselor.

In plus, localnicii sunt indragostiti de istoria lor si o promoveaza la maxim – azi ne-am uitat la un filmulet despre istoria sabiilor vikingilor in timp ce beam mead pregatit de unul dintre baietii de aici dupa reteta originala a vikingilor.

Totul e minunat si, daca nu ar fi atat de frig, m-as gandi serios ca e the place to be for a lifetime pentru ca aici te bucuri de timp si niciodata nu te gandesti “oare cat mai e ceasul?”, iar totul pare asezat si linistit, nimeni nu alearga nicaieri si nimeni nu se enerveaza, plus ca gatesc extrem de bine si se si distreaza gatind – pregatesc mancarea cam asa :) )

Va pup din Suedia, mai exact din localitatea Alsen, de langa lac, si revin cu povesti la fel de frumoase.

Articol preluat de pe http://www.ralucaduta.ro/

Comentati folosind contul Facebook

comments