Bancile scandinave, destinatia "sigura" pentru banii europeniPe o piata bancara caracterizata de nesiguranta, bancile suedeze si norvegiene atrag economiile si investitiile europenilor.

Succesul bancilor scandinave este atat de mare incat acestea trebuie sa isi adapteze strategia noului flux de capital strain primit, relateaza The Wall Street Journal.

„Este o situatie complet noua pentru noi. Am primit atat de multe cereri (n.r. pentru deschidere de conturi) incat a trebuit sa introducem proceduri complet noi”, a declarat Torsten Ostensen, director la Nordea, un important grup financiar scandinav.

Cresterea a fost atat de mare incat raportul dintre depozite si credite a crescut la DNB, o alta banca importanta din regiune, pana la 65,3%, cu 11,4% mai mult fata de anul precedent .

Ce ii atrage pe investitori

Atractivitatea este data si de stabilitatea coroanei, fie ca vorbim de cea suedeza ori cea norvegiana. In timp ce moneda euro este in criza, monedele scandinavilor inspira incredere, iar hemoragia de capital din sudului Europei alimenteaza nordul.

In inceputul anilor ’90, Scandinavia a avut puternic de suferit ca urmare a unei alte crize a creditului ipotecar, interventia statului fiind necesara pentru salvarea bancilor. Statele nordice au invatat insa din aceasta criza si au avut o abordare prudenta in domeniul finantelor.

Rezultatul se observa in prezent. Fondurile si instrumentele cu venit fix au reusit intr-un an sa dubleze sumele atrase de Nordea in Suedia, iar in Norvegia au crescut de peste trei ori: de la 424 milioane de euro la 1,54 de miliarde.

Motivul este ca cele peste cincizeci de solicitari zilnice de informatii privind deschiderea unui cont nu vin de la persoane cu venituri modeste, ci de la „investitori mari… unele din cele mai bogate persoane din Europa”, a mai adaugat Ostensen.

Aceste evolutii au avut loc in ciuda reducerii de catre Moody’s a rating-ului mai multor banci scandinave, inclusiv cele mai sus mentionate.

Potrivit Financial Times, aceasta reducere a fost facuta din cauza ca bancile nordice sunt dependente de finantarea alternativa, au o marja de profit redusa si sunt vulnerabile si ele la criza din restul Europei. Cel putin pentru moment insa, criza euro a afectat pozitiv bancile scandinave, ducand la cresterea surselor de finantare proprii prin depozitele nou atrase.

Articol preluat de pe Business24.ro

Comentati folosind contul Facebook

comments