Autorităţile suedeze au intensificat controalele asupra produselor semipreparate
Autorităţile sanitare suedeze au anunţat marţi intensificarea controalelor asupra produselor alimentare care au ca preparat de bază carnea, prin efectuarea de teste ADN, relatează AFP.
„Am controlat diverse produse care conţineau carne de pe piaţa suedeză, pentru a verifica natura acestora”, a precizat pentru AFP Peter Braadenmark, oficial al Agenţiei pentru Alimentaţie.
„Am efectuat între 50 şi 100 de teste” în toată ţara, a precizat el. Rezultatele sunt aşteptate la sfârşitul lunii martie.
Produsele în cauză sunt în primul rând cele vândute în supermarketuri, direct către consumatori: chiftele, hamburgeri, carne tocată, lasagna”, a declarat el.
Controalele, efectuate aleatoriu, s-ar putea extinde şi în şcoli şi spitale.
Nu este prima dată când Agenţia de Alimentaţie realizează asemenea teste. Acestea au intervenit de fiecare dată după o criză, cea mai recentă fiind dezvăluirea unei escrocherii prin care friptura congelată de vită era în realitate carne de porc colorată.
Braadenmark a explicat faptul că aceste teste se înscriu în cadrul unei strategii pe termen lung pentru a proteja consumatorul împotriva surprizelor neplăcute, ca aceea de a consuma carne de cal, cu toate că a cumpărat un produs ce trebuia să conţină carne de vită.
„Până în prezent am avut încredere: am crezut că produsele din carne sunt într-adevăr cele descrise pe ambalaj”, a precizat el.
Scandalul produselor congelate care aveau carne de cal în compoziţie, dar etichetate ca fiind vită, a provocat retragerea de pe rafturile suedeze a preparatelor de lasagna a şase branduri diferite, produse de societatea fanceză Comigel.
Unul dintre liderii suedezi de catering, Martin & Servera, a retras distribuţia a peste 2,5 tone de lasagna, pe care o suspecta că ar conţine carne de cal.
Filiala suedeză a grupului de produse congelate Findus a declarat că se pregăteşte să atace compania Comigel în instanţă.
Articol preluat de pe http://www.gandul.info/
Este nasol ca nu avem oameni (politicieni) care sa vorbeasca pt noi. Ambasadorul Romaniei la Londra… este jalnic la limba engleza….aproape ca nu inteleg eu ca roman ce vrea sa spuna. Nu avem oameni sa prezinte o situatie cat de cat credibila Europei. Tradatorii de neam si tara de la guvernare sunt ocupati cu micile sau maile lor gimbuslucuri ca sa „produca” bani pt pitipoance si progeniturile lor aliintate si tampite, in timp ce Romania pierde pe plan international si este ciopartita in zone inepte pt a fi mai usor dezmembrata.