Două like-uri adunate pe acelaşi piept. FOTO Engadget

Facebook este un loc interesant, dincolo de a fi o simplă reţea socială. Unii utilizatori şi-au întâlnit iubirea vieţii acolo, iar alţii au găsit doar o aventură de o noapte. Însă despre Petter Kverneng este posibil să se spună că a întâlnit cea mai scumpă partidă de sex.

UPDATE Petter Kverneng a câştigat cursa, a strâns un milion de like-uri şi, cel mai probabil, acum îşi aşteaptă plata. Se poate spune că norvegianul a găsit drumul către inima fetei. Sau poate nu chiar către inimă, dar în mod cert a câştigat pariul. Următorul pas ar fi să pună poze când îşi primeşte „premiul“, dar probabil că Facebook le-ar cataloga drept pornografice.

Milionul de like-uri a fost strâns în 18 ore.

 

După toţi copiii africani malnutriţi care au circulat pe Facebook şi pentru care conta fiecare like, a venit povestea lui Petter Kverneng. Nu este deloc tristă şi nu e deloc banală. Dar înainte de a o detalia trebuie precizat că Kverneng are o prietenă, pe numele ei Catherine. Această prietenă a spus că e de acord să facă sex cu el, dacă primeşte un milion de like-uri la o poză.

El a luat în serios cererea, a scris mesajul pe un carton şi a încărcat fotografia pe Facebook. În doar 17 ore, Kverneng a primit peste 700.000 de like-uri şi are un susţinător nesperat: site-ul 4chan. Fotografia de pe profilul norvegianului a fost preluată pe pagina 4chan de pe reţeaua socială şi a fost denumită imaginea anului 2013. În doar o oră de la preluare, Kverneng a mai strâns alte 200.000 de like-uri, semn că suportul ajută.

După cum se prezintă situaţia în acest moment, norvegianul va trece pragul de 1 milion de like-uri în primele 24 de ore de la publicarea pozei. Cifra creşte cu un ritm de 100-200 de like-uri pe secundă şi sunt câteva zeci de mii de distribuiri, alături de alte peste 20.000 de comentarii.

Dacă vrei să îl ajuţi pe Petter cu un like, fotografia este disponibilă pe profilul său. Până la urmă, ce mai e un like între membrii aceleiaşi reţele sociale?

O partidă de sex destul de „scumpă“

Articol preluat de pe http://adevarul.ro/

Comentati folosind contul Facebook

comments