Miercuri, în capitala Norvegiei, a avut loc debutul oficial a evenimentelor care aniversează 150 de ani de la nașterea pictorului norvegian Edvard Munch.

Maestru de ceremonii a fost regele Harald al V-lea al Norvegiei. Printre cei 600 de invitați speciali s-au aflat primarul orașului, Fabian Stang și ministrul Culturii, Hadia Tajik.

La eveniment a participat și Orchestra Filarmonicii din Oslo cu un program muzical și actorii Torbjørn Harr și Jan Gunnar Røise care au interpretat piesa „Munchfragmenter” („Fragmente din Munch”).

Evenimentul din Oslo este doar debutul unei serii de evenimente care vor avea loc pe parcursul întregului an. Expoziții, proiecte de artă, concerte și lansări de carte programate în toată țara sunt evenimentele prin care norvegienii îl sărbătoresc pe Munch.

Cea mai așteptată expoziție este „Munch 150″, o expunere completă a întregii cariere artistice a pictorului.

„Munch 150 este o șansă unică de a vedea liniile principale în arta lui Munch. Sperăm și credem că aniversarea, alături de cea mai importantă expoziție, îi va face pe oameni să conștientizeze importanța lui Edvard Munch și rolul său central jucat în patrimoniul cultural internațional” a spus Audun Eckhoff, directorul Muzeului Național din Oslo citat de norwaypost.no.

250 de lucrări ale pictorului norvegian vor putea fi văzute cu ocazia expoziției „Munch 150” ce va fi deschisă publicului în perioada 2 iunie – 13 octombrie. Aceasta este rezultatul unei colaborări dintre Muzeul Munch și Muzeul Național de Artă, Arhitectură și Design din Norvegia.

Articol preluat de pe http://www.stiriexterne.com/

Comentati folosind contul Facebook

comments