Compania norvegiană de consultanţă şi servicii IT Computas a cumpărat anul trecut de la familia Talpeş 84% din acţiunile firmei româneşti Ascenta IT Services, companie cu care avea deja contracte de mai mai mulţi ani de zile, conform unui document publicat în Monitorul Oficial din România şi unui comunicat al firmei norvegiene.

 

Am achiziţionat de la “faimosul antreprenor şi om de afaceri român Florin Talpeş” Ascenta, care a avut în 2011 afaceri de 40 mil. coroane norvegiene (circa 5,4 mil. euro) şi un profit de 10 mil. coroane norvegiene (circa 1,3 mil. euro), a anunţat Computas, fără a oferi detalii în legătură cu preţul plătit, la fel ca şi antreprenorul român. Compania norvegiană a fost asistată în tranzacţie de casa de avocatură Dima & Asociaţii.

Iniţial o divizie în cadrul grupului Softwin, Ascenta s-a desprins de grup ca o companie separată în anul 2006. Compania oferea servicii de consultanţă IT şi soluţii software. Achiziţia Ascenta este strategic importantă pentru Computas, prin care se deschide o nouă şi interesantă piaţă din UE, a declarat Trond Eilertsen – CEO al Computas.

Articol preluat de pe http://www.zf.ro/

Comentati folosind contul Facebook

comments