Norvegia, ţara cu cele mai mari salarii din industria petrolieră
Angajaţi de pe platformele marine norvegiene se bucură de cele mai mari câştiguri din industria petrolului şi a gazelor, salariul mediu fiind de 180.300 de dolari pe an, scrie BarentsObserver.com.
Astfel, câştigul mediu din Norvegia, pe acest domeniu de activitate, este de peste două ori mai mare decât cel înregistrat la nivel global, care este de 80.485 dolari pe an, potrivit Ghidului salariilor la nivel mondial în industria petrolului şi gazelor în 2012, bazat pe răspunsul a 14.000 de respondenţi.
A doua ţară după salariul mediu din această industrie este Australia (164.000 dolari), urmată de Brunei (140.500), Canada (128.700) şi Statele Unite (124.000 dolari).
Articol preluat de AICI
Lasă un răspuns