Guvernul norvegian va prelungi cu doua saptamani concediul parental ajungand la 49 de saptamani pe deplin remunerate, de aceasta prelungire beneficiind tatii care vor putea de acum sa-si ia cel putin 14 saptamani, a anuntat vineri un partid, membru al coalitiei guvernamentale, informeaza AFP.

Masura, care va intra in vigoare incepand de la 1 iulie 2013, ar urma sa fie anuntata oficial in proiectul de lege al Finantelor ce va fi prezentat luni. Audun Lysbakken, lider al stangii socialiste, unul din aliatii Partidului Muncii, la putere, a dezvaluit deja liniile generale ale proiectului tabloidului Verdens Gang (VG).

Marind drepturile tatalui si ale mamei, concediul parental va creste de la 47 la 49 de saptamani cu 100% din salariu (pana la un anumit plafon) si de la 57 la 59 de saptamani cu 80% din salariu, acesta fiind unul dintre cele mai generoase sisteme din lume.

In total, perioada minima de concediu acordata tatalui va creste de la 12 la 14 saptamani. Aceasta cota-parte nu este transferabila mamei. Aceasta dispozitie vizeaza implicarea mai mult a barbatilor in educatia copiilor, dar de asemenea aplanarea inegalitatilor profesionale intre sexe, mamele fiind adesea penalizate dupa o absenta prelungita de la locul de munca.

Articol preluat de pe ZiarMM.ro

Comentati folosind contul Facebook

comments