Norvegia, o ţară lipsită de griji

Cea mai veche capitală din Scandinavia, Oslo, este definită de uimitoarele fiorduri, aflate la sudul oraşului
Despre Oslo auzisem că este cea mai scumpă capitală din lume.Însă, după ce am depăşit şocul primului impact şi mi-am „aclimatizat” portofelul, mărturisesc faptul că Oseberg m-a impresionat mai mult decât „scorurile” din zonele turistice. Expus în peninsula Bygdøy, la Muzeul Vikingilor (neam pentru care am o slăbiciune încă din copilărie), despre Oseberg se spune că este vasul războinicilor scandinavi cel mai bine conservat din lume.
Construită în întregime din lemn de stejar prin anii 800, barca s-a păstrat uimitor. A fost descoperită într-un mormânt, alături de două schelete feminine şi de mai multe obiecte gravate. După ce am admirat piesele de colecţie din muzeul poporului zeului Odin, m-am lăsat sedus şi de alte atracţii de pe Bygdøy.
Printre obiectivele turistice norvegiene
La Muzeul Kon Tiki, sătul de hoinăreală, am tras la restaurantul local şi am mâncat nişte fructe de mare jos pălăria! Tot în zonă, la Muzeul Fram, se află şi cel mai vechi vas spărgător de gheaţă din lume, construit tot din lemn, precum şi Muzeul Popular. În speţă, un parc ce adăposteşte case şi gospodării vechi, colibe şi spectacole folclorice. Practic, un muzeu al satului norvegian. Şi, pentru că orice turist care ajunge-n Oslo, e musai să facă şi o plimbare cu vaporaşul tradiţional, construit tot din lemn, am petrecut şi eu aproximativ o oră şi jumătate de-a lungul fiordului Oslo. În acest mod se poate ajunge la unele dintre cele mai importante obiective turistice ale capitalei norvegiene: Opera, Primăria, peninsula Bygdøy.
Un ghid audio te ajută să-ţi completezi cunoştinţele turistice cu amănunte despre viaţa animalelor din zonă, despre principalele puncte de atracţie, ori despre insulele din jur. Unele sunt presărate cu căsuţe de vacanţă făcute din lemn şi pictate în culori vii, în care cetăţenii din Oslo locuiesc pe timp de vară.
Opera, creaţia locuitorilor
Evident, nu puteam să nu vizitez primăria (Rådhus), locul unde se ţine banchetul anual organizat cu ocazia decernării Premiului Nobel pentru Pace. Sala ceremonială este decorată cu o pictură murală care reprezintă lupta norvegienilor pentru libertate.
Însă informaţii despre laureaţii şi câştigătorii Premiului Nobel se găsesc în excelentele expoziţii temporare, precum şi în cea permanentă, găzduite de Nobel Peace Center, la doi paşi de primărie.
Clădirea Operei seamănă cu un gheţar imens alunecând printr-un fiord. Granitul alb combinat cu marmura italiană creează uimitor iluzia gheţii strălucitoare. În fiecare zi, sute de vizitatori se caţără pe suprafaţa aparent alunecoasă a clădirii, ţintind acoperişul cu aspect de „plaza”. Practic, instituţia culturală a reuşit să aibă rol dublu: de liant artistic, pe de-o parte, şi de loc de joacă ori de făcut sport, pe de alta.
Norvegienii sosesc încă de la primele ore ale zilei în portul din faţa Primăriei
Am citit şi mi s-a părut interesant faptul că Guvernul, în dorinţa sa de a transforma Opera într-un punct de reper cultural, a lansat un concurs de arhitectură internaţional, invitând publicul să se implice la revizuirea modelelor propuse. Peste 70.000 de locuitori au răspuns acestui demers. Acum, aceasta este prima operă din lume ai căror spectatori se pot plimba pe acoperiş.
În forfota de pe strada Karl Johans
La un moment dat, am luat-o în josul străzii Karl Johans, principala arteră comercială a oraşului. Şi cum rătăceam eu de-a lungul străzii ticsite cu baruri, restaurante şi magazine de lux, m-am pomenit faţă în faţă cu Palatul Regal. Când are ferestrele date în lături, câte o hoardă de turişti surescitată ia cu asalt balconul de unde membrii familiei regale fac cu mâna mulţimii, admirând panorama spectaculoasă a oraşului.
Partea superioară a machetei
Într-o dimineaţă, m-am prezentat în portul din faţa Primăriei ca să gust creveţi prăjiţi. Pontul l-am primit de la şoferul microbuzului care m-a adus de la aeroport la hotel. „Să fiţi acolo pe la 7.00-8.00, altfel pierdeţi atmosfera.” Piaţa se aglomerează aproape cu noaptea-n cap. În faţa tarabelor încărcate cu tot felul de minunăţii marine se formează cozi, iar mirosul de peşte pluteşte peste tot. Deşi este lume multă, toţi se mişcă aproape milităreşte, de la clienţi la furnizori. Aşadar, unii eviscerau somonii imenşi, alţii se agitau să toarne gheaţă peste restul prăzii, abia adusă din largul mării.
Un loc important ocupau suvenirele, magneţii de frigider, obiectele decorative, bijuteriile etc. Şi, ca-ntr-un bâlci care se respectă, erau amenajate un soi de mini-terase, cu grătare şi oale imense unde se pregăteau tot felul de bunătăţi pe bază de peşte şi fructe de mare. Mirosurile demenţiale veneau ca un bonus la aspectul viu colorat al bucatelor
apetisante.
Preţuri în Norvegia
– o cafea – de la 4 euro
– un suc – de la 3,5 euro
– o sticlă cu apă (1,5 l) – de la 2,2 euro
– o sticlă cu vin – de la 16 euro
– o bere într-un pub – de la 7,6 euro
– o salată – 9 euro
– un prânz – între 19 şi 38 de euro
– un bilet pentru transport în comun – 3,3 euro
– Oslo Pass pentru 48 de ore – de la 52 de euro
– un kilometru la taxi – între 1,85 şi 3,97 euro
– turul capitalei Oslo – de la 88 de euro
– croazieră în fiordurile norvegiene – de la 53 de euro
– biletul de intrare la Muzeul Naţional de Istorie – de la 6,6 euro
– biletul de intrare la Muzeul corăbiilor vikinge – de la 5,3 euro
– o noapte de cazare la hotel de trei stele – de la 79 de euro/cameră
– intrarea în Parcul TusenFryd – de la 46 de euro/adult şi 36 de euro/copil
Ţara fiordurilor
Din teritoriul Norvegiei fac parte mai multe grupuri de insule, precum Lofoten şi Vesterale. Relieful muntos se termină cu numeroase chei înguste şi fiorduri. Acestea din urmă au lungimi cuprinse între 80 şi 160 de kilometri. Unele dintre ele fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Printre cele mai vizitate fiorduri se numără Geirangerfjord – cel mai fotografiat de pe coasta de vest, cu ape de culoare verde-albăstrui – şi Nærøysfjord, parte a Fiordului Sognefjord, cel mai lung (204 kilometri) şi cel mai adânc din Norvegia.
O mare parte din nordul Norvegiei este situată dincolo de Cercul Arctic, în zonele de tundră. De-a lungul coastei, climatul temperat se caracterizează prin ierni blânde şi veri răcoroase, în timp ce, în interior, verile călduţe alternează cu iernile reci. La Oslo, temperatura variază între -5 grade Celsius în ianuarie şi 13-23 de grade Celsius în iulie.
Aproape 90% din norvegieni şi-au declarat apartenenţa la religia luterană. Restul procentelor se împart între islamişti, penticostali şi ortodocşi. Populaţiei majoritare, de origine norvegiană, i se adaugă minoritatea laponă, precum şi câteva zeci de mii de emigranţi asiatici, africani sau latino-americani. Limba oficială, norvegiana, are două forme: bokmal, un limbaj urban danezo-norvegian, şi nynorsk (norvegiana nouă).
În anumite comunităţi se folosesc lapona şi finlandeză şi foarte mulţi norvegieni cunosc limba engleză. Moneda oficială este coroana norvegiană (NOK). Un euro este echivalentul a 7,5 NOK.
90% este ponderea locuitorilor din Norvegia de religie luterană.
Minisejur la Oslo, de la 484 de euro
Un city break în capitala Norvegiei costă de la 484 de euro de persoană. Preţul include transportul cu avionul, taxele de aeroport şi trei nopţi de cazare cu mic dejun la Hotel Anker de trei stele, aflat în centrul oraşului. Oferta este disponibilă la agenţia Europa Travel, www.europatravel.ro, tel. 021-311.55.20. Dacă optezi pentru un circuit Scandinavia – Ţările Baltice, vei plăti de la 975 de euro de persoană. Preţul include biletul de avion Bucureşti-Vilnius şi Copenhaga-Bucureşti, transportul cu autocar, o noapte de cazare pe feribot în cabine cu patru paturi, 12 nopţi de cazare cu mic dejun la hoteluri de trei şi patru stele, ghid însoţitor din partea agenţiei şi asistenţă turistică. Itinerariul este: Bucureşti – Vilnius – Riga – Tallinn – Helsinki – Stockholm – Oslo – Hamar – Drumul Atlanticului – Drumul Trolilor – Bergen – Fiordul Hardanger – Voringsfoss – Oslo – Copenhaga. Alegeţi croazieră pe Geirangerfjord, în care vei admira natura sălbatică cu versanţi abrupţi „prăvălindu-se” în apele fiordului şi cascadele „Voalul Miresei” şi „Cele 7 surori”. Urmează Gheţarul Briksdal, unul din cei mai mari din Europa. Detalii la agenţia Christian Tour, www.christiantour.ro, tel. 021-369.98 35.
Articol preluat de AICI
Lasă un răspuns