Mesajul adresat de ambasadorul României la Oslo cu ocazia Zilei Culturii Naționale
Ambasada României
Oslo
Ambasador
14 ianuarie 2013
Dragi români din Regatul Norvegiei,
Distinse doamne, distinşi domni,
Cel puţin o dată pe an, la 15 ianuarie, avem datoria să ne aducem aminte de Poetul care ne-a marcat destinul naţional şi ne-a trasat tuşa culturală în Europa, Mihai Eminescu. În 2013 aniversăm împlinirea a 163 de ani de la naşterea Poetului şi sărbătorim, totodată, pentru al treilea an consecutiv, Ziua Culturii Naționale.
Avem astfel un excelent prilej de a evoca opera și personalitatea Poetului nostru național, numit aşa de frumos „nepereche”. Exemplul următor sunt convins că rezonează în sufletul oricărui român care se află departe de ţară:
Da! Da! Aş fi ferice de-aş fi încă o dată
În patria-mi iubită, în locul meu natal,
Să pot a binezice cu mintea-nflăcărată
Visările juniei, visări de-un ideal.
Cât adevăr şi câtă actualitate în această strofă din poezia „Din străinătate” a lui Eminescu!
În această zi aniversară avem ocazia de a reflecta asupra bogăţiei culturii românești, aruncând o privire introspectivă asupra patrimoniului de spiritualitate românească. Putem în acelaşi timp medita pe tema viitorului valorilor noastre autentice, inclusiv a posibilităţilor lor de afirmare în spaţiul european comun, integrat într-o lume tot mai modernă şi mai dezvoltată tehnologic, aflată într-o perpetuă transformare. Avem totodată datoria să ne proiectăm viitorul printr-o înţelegere exactă a prezentului, concentrându-ne asupra modalităților prin care în primul rând noi înşine, prin proiectele, ideile sau iniţiativele noastre concrete, am putea să păstrăm, să promovăm şi să apărăm valorile perene, care ne-au format şi care ne definesc ca oameni. Mai mult, ne putem imagina formule de cooperare prin care aceste valori să dăinuie, să se dezvolte și să fie puse în cea mai favorabilă lumină în Norvegia, ca de altfel peste tot în lume.
Consider că această datorie de a promova cultura română este a oficialilor, dar şi a tuturor cetăţenilor care simt sau gândesc româneşte, fie că trăiesc în România sau că fac parte din diaspora. Cetăţenii de naţionalitate română care trăiesc în România au în mod firesc un contact direct şi o cunoaştere profundă a realităţilor noastre cotidiene, fapt ce le conferă, poate, o motivație constantă de perfecţionare şi auto-depășire. În schimb, românii care trăiesc în afara granițelor ţării noastre au avantajul unei priviri de la distanţă, cu mai mare claritate, într-o perspectivă mai amplă şi – îndrăznesc să sper – cu optimism înspre România. Mai mult, aceştia au şansa de a-şi reprezenta ţara, cu demnitate şi onoare, indiferent de poziţia pe care o ocupă în societatea norvegiană, ca pe o datorie de suflet faţă de locul natal şi strămoşi. Am simţit, încă de la preluarea mandatului meu oficial în Regatul Norvegiei, aceste energii pozitive din partea multora dintre Dumneavoastră, fapt pentru care, cu recunoştinţă şi sinceritate, vă mulţumesc.
Anul 2013 pare să înceapă sub bune auspicii culturale. Recent a fost publicată de către prestigioasa editură Akademika cartea „România”, scrisă în limba norvegiană de către jurnalista Svanhild Naterstad. Cartea oferă în 454 de pagini o imagine amplă şi introspectivă a României de azi, abordând aspecte de actualitate vizând politica, societatea, populația, cultura și natura țării noastre. Este prima apariţie publicistică de această amploare în Norvegia, în mai mult de 30 de ani, care oferă o prezentare cuprinzătoare, în limba norvegiană, despre România.
Ca o coincidenţă fericită aniversării de anul acesta a Zilei Culturii Naţionale, în perioada 10 – 24 ianuarie 2013 se desfăşoară la Institutul Cinematografic din Oslo (Cinemateket) o retrospectivă a filmelor regizate de Cristian Mungiu, unul dintre cei mai talentați, prolifici și premiați tineri regizori români, exponent de marcă al noului val cinematografic românesc. Vor fi proiectate patru filme, şi anume: Occident, 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Amintiri din epoca de aur şi – în premieră în Norvegia – Dincolo de dealuri,peliculă care a beneficiat de numeroase cronici pozitiveîn 2012, anul apariţiei sale.
Totodată, am constatat cu plăcere că în Norvegia există și o altă categorie specială de personalități care au promovat în ultimii ani, cu constanţă şi dăruire, cultura română şi au contribuit în mod esenţial la cunoaşterea mai bună a României în ţara de reşedinţă. Şi acestor cetăţeni norvegieni aş dori să le mulțumesc sincer pentru exemplul deosebit pe care ni-l oferă nouă românilor, confirmându-ne, dacă mai era cazul, că România este o țară apreciată de străini şi de care putem fi tot timpul mândri.
În încheiere, vă încurajez să vizitaţi constant pagina de web a Ambasadei României la Oslo (http://oslo.mae.ro/), unde ne străduim să postăm cu regularitate informaţii de actualitate referitoare la acţiunile şi evenimentele politice, economice, culturale sau de diplomaţie publică, care sunt relevante şi pentru Dumneavoastră.
Cu deplină consideraţie,
Daniel Ioniţă
Lasă un răspuns