Biblioteca Naţională a Norvegiei

Privită din exterior, Biblioteca Naţională a Norvegiei pare o clădire solidă, veche, impunătoare, elegant patinată de timp. Cînd îi treci pragul însă, păşeşti direct în secolul al XXI-lea, într-una dintre cele mai noi şi mai moderne instituţii de profil din Europa. Considerată memoria naţiunii, Biblioteca Naţională este de fapt un centru multimedia, în care absolut toată producţia de interes public, indiferent de format sau de suport material, trebuie să fie depozitată şi păstrată pentru posteritate. Am avut plăcerea şi onoarea să pot vorbi cu dna Vigdis Muu Scarsdein, directoarea Bibliotecii Naţionale a Norvegiei, cea mai potrivită persoană care să-mi vorbească despre organizarea şi activitatea acestei instituţii pe care, practic, din anul 2004, a creat-o în forma ei de astăzi:

„Biblioteca Naţională a luat fiinţă în 1989. Înainte de această dată, eram un departament al Bibliotecii Universitare din Oslo. În 1989, printr-o hotărîre a Parlamentului, o parte a Bibliotecii Naţionale (mai ales depozitele de colecţii) a fost dusă în Mo I Rana, la 1.000 de km nord de Oslo. În anul 2004 am fost desemnată director al Bibliotecii Naţionale a Norvegiei şi am fost rugată să conduc cele două sedii, cel din Oslo şi cel din Mo I Rana. Atunci ne-am spus că trebuie să concepem o bibliotecă naţională capabilă să intre în secolul al XXI-lea şi pentru asta cea mai bună şi mai eficientă soluţie este transpunerea colecţiilor noastre în format digital şi, astfel, cît mai mulţi cititori din întreaga ţară să aibă acces la colecţiile noastre, inclusiv via Internet. Am reuşit pînă astăzi să permitem accesul, prin Internet, la 50.000 de cărţi, digitalizate de la prima la ultima pagină. Statisticile arată că în biblioteca noastră se citesc două pagini pe secundă. Sîntem foarte mîndri de ceea ce am reuşit să facem pînă acum“.

Există în lume multe biblioteci naţionale care îşi trec colecţiile în formate şi pe suporturi noi. Ceea ce evidenţiază şi singularizează, se pare, Biblioteca Naţională a Norvegiei este gestul prin care, acceptînd să plătească sume enorme ca drepturi de autor, a reuşit să-şi completeze colecţiile în format digital cu multe dintre cele mai noi apariţii editoriale, ca şi diversitatea neobişnuită a colecţiilor sale.

„În ţara noastră depozitul legal este independent de media – m-a informat dna Vigdis Muu Scarsdein. Asta înseamnă că tot ce este de interes public – desigur cărţi, ziare, hărţi, cărţi poştale, fotografii… dar şi filme, emisiuni de radio şi de televiziune, producţiile muzicale autohtone (muzică populară, simfonică, uşoară, divertisment etc.) – totul trebuie să intre în colecţiile noastre. Sîntem depozitarii legali ai radioului, am transpus în format digital 70% din programele realizate în sistem analog şi care alcătuiesc, de fapt, istoria radioului norvegian. În fiecare noapte, prin Internet ne sînt trimise şase canale de radio cu toată producţia lor zilnică, pe care o poţi regăsi în depozitele noastre a doua zi. Am negociat cu zece ziare diferite şi materialele publicate pot fi citite acum în toate bibliotecile din Norvegia sau pe Internet în format digital. La fel procedăm şi cu filmele, şi cu muzica, sînt şi ele documente valoroase pentru evoluţia societăţii norvegiene. Prin activitatea noastră, ajutăm institutele de profiluri diferite – precum Institutul Filmului, cel al Cărţii, Centrul de Informaţie Muzicală – să se concentreze pe acţiuni concrete diverse şi să nu mai aibă grija stocării şi tezaurizării arhivelor lor în condiţii optime.“
Durata procesului de trecere a tuturor colecţiilor în format digital a fost estimată la 20 de ani. Jumătate din depozitul de carte a fost transformat în doar trei ani şi, dacă Parlamentul va pune la dispoziţie subvenţiile necesare, probabil că în următorii doi ani întreg depozitul de carte va fi disponibil în format digital. La procesul de digitizare în general – cu toate preparativele preliminare – lucrează cam 120 de persoane, iar transformarea propriu-zisă o fac 50 de oameni. Există şi un departament de cercetare şi dezvoltare a metodelor de lucru, în care lucrează 30 de specialişti. În fiecare an, au fost cheltuite între 20 şi 30 de milioane de coroane norvegiene – puteţi afla suma aproximativă în euro dacă împărţiţi la opt. Din fericire, nu numai bibliotecarii, ci şi politicienii cred că sînt investiţii foarte bune şi că astăzi este foarte important pentru orice naţiune, fie ea mică sau mare, să îşi descopere, să îşi definească şi să îşi păstreze identitatea, căci istoria ne arată mereu, fără greşeală, cine am fost, cine sîntem şi cine am putea deveni, iar accesul tuturor la această istorie este absolut obligatoriu.

NORLA – Norvegian Literature Abroad, Fiction & Non-Fiction

Principalul scop al NORLA este să susţină financiar un cît mai mare număr de traduceri de texte norvegiene în limbi străine. Instituţia a fost înfiinţată în 1978 şi avea, la început, doar un singur angajat. A fost şi este o fundaţie privată, dar susţinută cu fonduri de la Guvernul norvegian. Astăzi, NORLA are şapte angajaţi şi un colaborator extern. La început erau susţinute doar scrierile de ficţiune, titlurile de nonficţiune fiind manageriate de altă instituţie. Din anul 2003, a fost preluată sub umbrela NORLA toată producţia norvegiană de carte.

Cînd este vorba de traduceri, alegerea titlului este sarcina traducătorului. Acesta trebuie să se hotărască în privinţa cărţii care îl interesează cel mai mult sau despre care crede că poate interesa cititorul din ţara lui. După ce a ales titlul, traducătorul abordează o editură cu care încearcă o colaborare. Dacă editura este interesată, procesul merge mai departe şi cererea de subvenţionare a traducerii textului ajunge la NORLA. Editura face această cerere arătîndu-şi interesul de a publica traducerea textului norvegian. Există o comisie ce analizează toate cererile şi alege proiectele care vor fi finanţate. Suma oferită va acoperi jumătate din costul traducerii. Nu se alocă nimic publicării cărţii, aceasta fiind exclusiv sarcina editurii care plăteşte şi drepturile de autor. De fapt, banii ajung cu adevărat la traducător doar atunci cînd cartea este publicată.
„Una dintre marile probleme ale traducătorului – mi-a spus interlocutoarea mea, Ane Grøteig – este faptul că el lucrează în solitudine. Nu există prea multe ocazii în care traducătorii să se întîlnească între ei şi să discute detaliile subtile ale traducerilor. Limba norvegiană este o limbă dificilă şi nu este deloc uşor ca textele să fie traduse cu acurateţea, înţelesurile şi nuanţele cuvenite. Am considerat că este foarte important ca, din cînd în cînd, traducătorii noştri să se întîlnească între ei sau să cunoască personal scriitori norvegieni şi am hotărît să începem să organizăm şi seminarii. În cadrul acestora, participanţii au fost informaţi în amănunt despre ultimele cărţi norvegiene apărute, au cunoscut scriitori, au lucrat pe texte, au comparat traduceri, au reflectat împreună asupra problemelor şi au găsit soluţiile optime de traducere. În general, solicităm ca traducerile să se facă direct din limba norvegiană. Există însă cazuri speciale cînd acceptăm – pentru cît mai larga circulaţie a textului – şi traduceri dintr-o limbă intermediară. Aşa au ajuns cărţile norvegiene şi în mîinile cititorilor chinezi, de exemplu, ai căror traducători au folosit o versiune străină deja existentă, cel mai probabil, în limba engleză.“

Rolul NORLA este uriaş: un grup de opt oameni nu se ocupă decît de promovarea cărţilor norvegiene în străinătate, acordînd subvenţii traducătorilor. Ca să îmi dau seama de rezultatele acestei munci, atunci cînd am stat de vorbă cu Ane Grøteig, am cerut cîteva date exacte şi iată ce am aflat: în 2010, NORLA a primit 351 de cereri de finanţare pentru traduceri în 45 de limbi, cereri dintre care a aprobat 329. Cărţile au apărut sau vor apărea – aleg cele mai exotice ţări – în Liban, Macedonia, Iran, Belarus, Egipt, Grecia, Islanda, Japonia, Rusia, Turcia, Azerbaidjan, Coreea de Sud, Armenia, India, Ungaria, Bulgaria şi… România, unde Editura Univers s-a hotărît să susţină ofertele traducătorilor Sanda Tomescu şi Marilena Roimal, care au ales două volume semnate de Lars Saat Christensen, şi pe cea a Aurorei Kanbar, care a propus un volum de Jostein Gaarder, iar Editura Pandora M a acceptat să colaboreze cu traducătorul Ion Monafu pentru apariţia în limba română a unor cărţi semnate de Karl Ove Knausgard, Dag Solstad şi Lars Swendsen. O altă sinteză arată că, în perioada 2004-2011, NORLA le-a acordat traducătorilor români 36 de subvenţii. Pînă acum au fost finalizate – traducerea şi publicarea cărţii – doar 19 dintre ele

Articol preluat de AICI

Comentati folosind contul Facebook

comments