Naţionala masculină de handbal a României a pierdut, duminică, al doilea meci programat în a doua fază a calificărilor pentru turneul final al Campionatului European din 2014.

Tricolorii pregătiţi de Eliodor Voica au cedat pe teren propriu în faţa Islandei, echipa cotată cu principala şansă la calificare în Grupa 6.

1. Islanda 4 p (+15)
2. Slovenia 3 p (+8)
3. Belarus 1 p (-8)
4. România 0 p (-15). Clasamentul Grupei 6

Nordicii s-au impus la Piatra Neamţ cu 37-30, după ce la pauză aveau un avans minim de un singur gol, scor 19-18.

Extrema Valentin Ghionea a fost cel mai bun marcator al României, cu 6 goluri, fiind urmat de Criciotoiu şi Ramba, fiecare cu 5 reuşite.

De la islandezi s-au remarcat Sigurdsson (10 goluri) şi Hallgrimsson (9 goluri).

Următorul meci al României în preliminariile Campionatului European este programat la 4 aprilie 2013 pe teren propriu contra naţionalei statului Belarus.

Articol preluat de pe OnlineSport.ro

Comentati folosind contul Facebook

comments