Uneori, o parte mică te poate face să îndrăgeşti un lucru pe de-a-ntregul. Cam aşa stau lucrurile şi cu Islanda. Nu ştiu foarte multe lucruri despre Islanda, ţară care e republică, şi nu regat cum credeam până acum vreo 3-4 ani, dar cumva, mă fascinează.

Interesant şi totodată ciudat e că o formaţie de post-rock m-a făcut să-mi doresc să vizitez ţara vulcanului furios. Probabil e un soi de magie în melodiile lor, magie care mă atrage ca un magnet spre ce e islandez, chit că nu pricep o boabă din versurile lor, dat fiind că nu ştiu pic de islandeză. Chiar şi aşa, această ignoranţă a mea nu mă împiedică să-mi placă insuliţa aceea îndepărtată. Dacă muzica lor e grozavă, atunci e musai ca şi Islanda să fie aşijderea.

Am citit în urmă ceva timp că majoritatea islandezilor chiar cred în existenţa elfilor. Cam bizar. Dar dacă priveşti cu atenţie câteva fotografii cu peisajele islandeze, în care sunt surprinse lacurile cu ale lor ape precum cristalul, munţii şi iarba de un verde minunat, imaginaţia ar putea să-ţi joace o festă, făcându-te să îi vezi pe acei simpatici şi micuţi elfi, cu hainele lor liliputane şi urechi lungi şi ascuţite, mergând, dansând, cântând sau chiar jucându-se. Să nu te mire faptul că poate ai să ajungi să crezi că acele piticanii zglobii locuiesc în căsuţe ciudăţele, numite turf houses, chiar dacă realizezi că un turf house e prea mare pentru nişte locatari atât de mici.

Revenind la peisaje, acestea îţi dau o stare de linişte, de pace, te bucură, ca şi cum toate greutăţile din lume au dispărut fără să îţi dai seama. Şi în timp ce ochii tăi caută să capteze fiecare părticică a naturii islandeze, iar urechile îţi sunt inundate de acel unic şi minunat sunet al celor de la Sigur Ros, cumva începi să îţi simţi corpul iluminat, şi nu îţi doreşti decât să fugi, să zbori, să fii parte din acel loc.

Curios este următorul lucru: privind peisajul, ai impresia că acele locuri sunt pustii, ca şi cum oamenii ar trăi la distanţe mari unii de ceilalţi. Straniu e că acei câţiva oameni care locuiesc pe acele meleaguri, odată desenaţi de imaginaţie arată ca la începutul secolului trecut. Ai impresia că trăiesc în timpuri de mult apuse, ca şi cum un mecanism a oprit scurgerea timpului. Habar nu am cât de bine şi-au păstrat tradiţiile, cât de moderni sunt, dar îmi place să cred că sunt diferiţi de mine, fără să mă refer aici la planul material, ci la cel spiritual. Sunt conştientă că au toată tehnologie de ultimă oră în jurul lor, dar îmi place să-mi imaginez că în interior au rămas ca cei din timpuri ireversibile, când toată lumea se bucura de binefacerile naturii, de liniştea munţilor, de prospeţimea apei pure.

Linişte şi tihnă. Astea sunt cuvintele care descriu cel mai bine cum e Islanda pentru mine. Sau cum mi-o doresc să fie. Totuşi, Sigur Ros trebuie să îşi găsească inspiraţia de undeva, şi probabil că din acele lucruri pe care eu mi le doresc a fi reale. Aşa că este o şansă, ceea ce înseamnă că nu doar visez cu ochii deschişi cât e ziua de lungă.

Articol preluat de AICI

Comentati folosind contul Facebook

comments