În Islanda e greu să nu te întâlneşti cu un scriitor. Cu o populaţie de circa 300.000 de cetăţeni, Islanda cunoaşte în vremurile actuale un adevarat boom al cărţilor, având mai mulţi scriitori, mai multe cărţi publicate, precum şi mai multe cărţi citite, pe cap de locuitor, decât oriunde în altă parte a lumii, notează BBC.

Potrivit unei statistici neoficiale se preconizează că unul din zece islandezi va publica cel puţin o carte. Un tânăr scriitor povesteşte pentru BBC că scrisul devine extrem de competitiv în Islanda. „Competiţia este prezentă în această lume, mai ales că şi părinţii mei publică. Încercăm să nu concurăm chiar între noi, prin urmare am ales să publicăm în ani diferiţi”, spunescriitorul Kristin Eirikskdottir. „Scriitorii sunt respectaţi aici. Trăiesc bine, unii chiar primesc salariu”, declară Agla Magnusdottir, şefa Centrului Islandic de Literatură, care are printre atribuţii oferirea asistenţei financiare pentru scriitori, precum şi ajutarea acestora asupra traducerilor. Pentru ţările nordice, nu este surprinzător că Islanda are atât de mulţi scriitori.

Aproape toate genurile literare sunt acoperite pe mica insulă, începând cu povestiri saga moderne, poezii, cărţi dedicate copiilor până la ficţiunea erotică. Totuşi, genul literar care a avut un boom în lumea culturală islandeză este cel poliţist. „Vânzările acestui gen sunt duble faţă de ceilalţi vecini nordici”, adaugă Agla Magnusdottir. Ce a ajutat la dezvoltarea acestui fenomen în Islanda? Cei de la BBC notează că primul factor important este existenţa unui număr impresionant de scriitori talentaţi, care spun poveşti captivante, alături de cele mai potrivite persoanaje. Un alt romancier, Solvi Bjorn Sigurdsson, declară că actualii scriitori sunt datori istoriei Islandei. „Suntem o naţiune de povestitori. Când era întuneric şi frig nu aveam altceva ce să facem”, spune el. „Graţie poeziilor şi nuvelelor medievale am fost mereu înconjuraţi de poveşti. După independenţa de Danemarca, literatura ne-a ajutat să ne definim identitatea”, mai spune Solvi Bjorn Sigurdsson pentru BBC.

Preluat de pe http://adevarul.ro/

Comentati folosind contul Facebook

comments