http://totb.ro/wp-content/uploads/2012/08/stire-24-aug-islanda.jpg99,5% din energia folosită de Islanda (excepţie făcând domeniul transportului auto) provine din resurse regenerabile. O fi arătând ea mică pe hartă, dar această ţară, cu numai 330.000 de locuitori, este o lecţie pentru restul

Resursele geotermale sunt extrem de importante şi de bine exploatate în Islanda, dar la fel şi hidroenergia. Potenţialul de dezvoltare al infrastructurii în domeniul energiilor regenerabile este încă uriaş în această ţară, care se pregăteşte să construiască cea mai lungă conductă subacvatică din lume, de aproape 1.500 de kilometri, până în Marea Britanie, spre care va exporta energie. Nu toată lumea este de acord, însă, că energia geotermală ar fi verde – există voci care susţin că producerea ei cauzează poluare cu sulf şi, drept urmare, se înmulţesc cazurile de astm în rândul locuitorilor (mai ales din capitala Reykjavík).

Deşi există şi astfel de critici, statul islandez nu a renunţat la a investi în exploatarea resurselor hidrografice şi geotermale, dimpotrivă. Pentru populaţie, energia astfel obţinută este ieftină. Lucrurile nu stau la fel de verde, însă, în domeniul auto: islandezii consideră că maşinile electrice sunt prea scumpe şi că nu li se potrivesc, chiar dacă combustibilul pe care îl importă Islanda pentru maşinile sale este destul de scump. Anul trecut, potrivit unei analize The Globe and Mail, existau 11 maşini electrice în toată Islanda. Asta, în ciuda faptului că analiştii consideră Islanda un potenţial paradis pentru maşinile electrice, dat fiind costul redus al energiei şi, de asemenea, luând în considerare clima. Problema pare a porni din legătura localnicilor cu zona de ţară, unde drumurile nu sunt tocmai potrivite pentru o maşină electrică, ci mai degrabă pentru SUV-uri.

Articol preluat de pe Totb.ro

Comentati folosind contul Facebook

comments