Islanda are de joi un nou guvern, la finalul unor negocieri prelungite între trei formațiuni și la o lună după alegerile anticipate declanșate de scandaluri politice, relatează AFP, conform AGERPRES.

Katrin Jakobsdottir, în vârstă de 41 de ani, lidera mișcării Stânga-Verzii, a devenit a doua femeie în postul de premier în această țară, după ce partidul său, Partidul Independenței (conservatori) și Partidul Progresului (centriști) au reușit să semneze un acord.

Noua șefă a guvernului a subliniat că este un moment “foarte interesant în istoria politică islandeză pentru că cele trei partide sunt foarte diferite”. Este extrem de rar ca stânga să guverneze împreună cu dreapta, notează AFP.

Președintele islandez Gudni Johannesson a mandatat-o pe lidera Mișcării Stânga-Verzii, Katrin Jakobsdottir, cu formarea noului guvern, deși formațiunea acesteia s-a plasat pe locul al doilea în alegerile desfășurate pe 28 octombrie, ceea ce a însemnat o lovitură pentru Partidul Independenței — al predecesorului lui Jakobsdottir în fruntea executivului, Bjarni Benediktsson. Formațiunea acestuia a dominat scena politică din Islanda timp de decenii, dar nu a reușit să obțină majoritatea în parlament.

Benediktsson a convocat în septembrie alegeri anticipate după mai puțin de un an de mandat, în urma unui scandal în care a fost implicat tatăl său și care a determinat ieșirea de la guvernare a unuia din partidele din coaliție.

AGERPRES

Comentati folosind contul Facebook

comments