Un gheţar uriaş ameninţă un sat din Groenlanda
Aproape de un sat din vestul Groenlandei a ajuns un aisberg gigantic şi va fi nevoie de evacuare parţială, în cazul în care valurile rezultate în urma spargerii lui inundă locuinţele. Mass-media locale au transmis că gheţarul nu s-a mişcat peste noapte, pentru că are momentan o poziţie fixă, iar autorităţile au declarat că n-au mai văzut până acum un aisberg atât de mare.
Aisbergul are în jur de 6,5 kilometri şi s-a desprins dintr-un gheţar din estul Groenlandei.
Potrivit BBC, vara trecută, au murit patru persoane în urma valurilor care au măturat casele din nord-vestul Groenlandei, după un cutremur. De accea, cei 169 de locuitori ai satului Inaarsuit, care se aflau în preajma gheţarului au fost ajutaţi să se mute, a scris agenţia daneză de ştiri Ritzau.
„Gheţarul prezintă crăpături şi găuri care ne fac să ne temem că se poate desprinde în orice clipă“, a declarat pentru presa locală unul dintre membrii Consiliului din sat. „Centrala electrică şi rezervorul de combustibil sunt în apropierea malului“, a mai spus reprezentantul.
Unii experţi au avertizat că fenomentele extreme privind gheţarii vor fi tot mai frecvente din cauza schimbărilor climatice. În iunie, câţiva oameni de ştiinţă de la Universitatea din New York au făcut publică o filmare cu un gheţar uriaş care se desprindea de o calotă glaciară din estul Groenlandei.
Acestea sunt informaţiile despre gheţarii din Groenlanda:
Suprafaţă totală: 1.799 milioane km pătraţi
Volum total: 2.99 milioane km cubi (Antarctica are un volum de 26.5 milioane de km cubi)
Grosime: 1,673m
Lasă un răspuns