Se pare că nu doar telefoanele Nokia cu Windows Phone au darul de a ajunge pe web prematur, ci şi alte gadgeturi ale companiei finlandeze. Un exemplu este cel de mai jos, un misterios device care pare a fi un media player cu ecran de 3 inch. Oare se va apuca Nokia de produs iPod-uri… sau mai bine zis Zune-uri?

Terminalul a fost prezentat recent într-un cerc restrâns de către Chris Weber, şeful Nokia America de Nord. Playerul foloseşte un ecran touch de 3 inch, nu are nici un fel de buton şi adoptă un design de aminteşte de Nokia Lumia 800 şi N9 (margini rotunjite, capete plate). Având în vedere cât de aproape suntem de CES 2012 mă aştept să vedem acest device anunţat în Las Vegas şi poate şi un demo hands on pe care îl vedem la MWC 2012.

Există şi posibilitatea ca acesta să fie doar un prototip sau un device companion pentru telefoanele sau chiar tabletele viitoare Nokia. Deocamdată nu ştim prea multe despre player, dar un lucru este clar: dacă e să fie vreun soft special instalat, acela va fi cu siguranţă Zune.

Articol preluat de AICI

Comentati folosind contul Facebook

comments