Investeşte în Finlanda. Corupţia aproape că nu există
Citată frecvent drept exemplu pentru performanţele sale economice şi reuşitele în materie de competitivitate şi inovaţie, Finlanda figurează printre statele zonei euro puternic afectate de criza financiară mondială, care i-a dat peste cap exporturile. După o contracţie de 8% în 2009 , economia ţării s-a redresat în 2010 , pentru ca acum să revină în pragul recesiunii. Finlanda încă mai posedă calificativul maxim , triplu A, acordat de agenţiile de rating, ceea ce-I păstrează atractivitatea pentru investiţii.
Dacă este să dăm crezare cancelarului german, Angela Merkel, criza datoriilor, nenorocirea care se încăpăţânează să nu părăsească Europa , deşi eforturi şi sacrificii s-au făcut şi se vor mai face, probabil, va mai dura cinci ani. Enorm de mult, dar, mai ales, enorm de dureros şi de riscant pentru ţările care se apropie de limita suportabilităţii regimului de austeritate la care au fost supuse.
Finlanda nu se numără, este adevărat, printre acestea, dar perpetuarea degringoladei i-ar putea afecta ratingul de ţară, îngreunând procesul de revenire la normal.
Oricum, criza şi măsurile de redresare au avut un impact profund asupra finanţelor publice şi a gradului de îndatorare. Or, în aceste condiţii, sarcina primordială a guvernului este de a găsi acele soluţii capabile să stimuleze creşterea şi să permită reechilibrarea balanţei de plăţi. Altfel spus, se impun reforme structurale menite să sporească productivitatea şi oferta de muncă.
Dincolo însă de aceste probleme generate de starea generală de criză care a pus stăpânire pe zona euro, regiune din care Finlanda face parte, acest stat din Europa de Nord figurează, din punct de vedere al PIB-ului pe cap de locuitor, în elita mondială şi oferă un nivel de viaţă ridicat.
În plus, în ultimul clasament Grant Thornton al celor mai dinamice economii şi, prin urmare, al celor mai recomandate pentru deschiderea unor afaceri, Finlanda ocupă un bine-meritat loc secund, după Singapore şi înaintea Suediei. Potrivit explicaţiilor oferite de autorii raportului, un cadru instituţional propice afacerilor, un sistem financiar regulat şi o atenţie adecvată acordată cercetării şi dezvoltării reprezintă punctele forte ale modelului aplicat de statele nord-europene.
Finlanda se regăseşte, de asemenea, printre primele 10 state ale lumii după indicele prosperităţii, înaintea Olandei, Suediei sau al Statelor Unite.
Puncte forte
Agricultura reprezintă mai puţin de 3% din PIB şi ocupă aproximativ 5% din populaţia activă a Finlandei. Din cauza climei austere, dezvoltarea acestui sector este limitată până la un grad de autosuficienţă. În schimb, industria forestieră este bine poziţionată pe harta economică a ţării: Finlanda exportă o gamă bogată de produse, de la derivate simple de lemn, la hârtie, carton şi ambalaje, toate de o foarte bună calitate. Alte domenii cheie sunt metalurgia, aparatura electronica şi mecanica. Finlanda s-a specializat în exportul de tehnologie informatică şi telecomunicaţii. Serviciile cântăresc 65% în Produsul Intern Brut al Finlanda şi oferă loc de muncă pentru aproape 70% din populaţie. Finlanda este un stat puternic industrializat, economia naţională afişând o dependenţă considerabilă de exporturi (40% din PIB), comerţul reprezentând, la rândul lui, 85% din PIB.
În schimb, Finlanda oferă o piată internă restrânsă şi un grad ridicat de impozitare. Săptămâna de lucru este limitată la 40 de ore, nici un angajator neputând solicita efectuarea unor ore suplimentare fără acceptul salariaţilor. Oricum, numărul lor nu poate depăşi 138 de ore în decurs de patru luni. Angajaţii care au copii beneficiază de vacanţe pentru îngrijirea acestora. Există, astfel, concediu de maternitate, de paternitate, concediu parental, concedii sociale. Chiar şi după atâta absenţă, salariatul are dreptul de a-şi relua fostul loc de muncă, indiferent de funcţia ocupată.
De ştiut
Ce mai trebuie să ştie un întreprinzător care vrea să-şi deschidă o afacere în Finlanda:
– Punctualitatea este privită drept un semn de respect şi de eficienţă. În cazul apariţiei unei probleme care ar putea antrena o întârziere de peste cinci minute, un telefon de avertizare se impune de la sine.
– Finlandezii nu agrează introducerile de curtoazie, reduse la minim sau chiar eliminate din discuţiile de afaceri: ei preferă să treacă direct la subiect.
– Finlandezii nu îşi întrerup niciodată interlocutorii şi sunt suspicioşi faţă de cei care vorbesc prea mult.
– Este recomandat să fie evitate declaraţiile exagerate sau propoziţiile pompoase.
– Finlandezii nu prea pun întrebări: ei aşteaptă ca partenerul de tratative să le prezinte cazul cu suficiente detalii.
– Relaţiile se consolidează, de regulă, în afara biroului: într-un restaurant sau la saună. Nu se refuză niciodată o invitaţie la saună, care face parte integrantă din cultura finlandeză.
– Finlandezii sunt extrem de inventivi şi orgolioşi, orice eşec echivalând cu infernul. Ei produc de 30 de ori mai multe brevete decât americanii, dar foarte puţin de ajung să fie transpuse în viaţă, de teamă că nu vor ieşi. „Suntem îngrozitor de autocritici, pentru că suntem perfecţionişti”, recunoaşte Matti Alahuta, director general al producătorului de ascensoare Kone.
Care sunt principalele atuuri ale Finlandei:
– stabilitate politică;
– poziţie strategică, între Scandinavia, Rusia şi pieţele nord-europene, în plină expansiune;
– o populaţie poliglotă;
– unul dintre cele mai scăzute nivele de corupţie din lume;
– finlanda este, potrivit studiilor de specialitate, una dintre cele mai competitive economiii din lume;
– o economie puternic industrializată, care degajă un randament pe cap de locuitor similar celui din Marea Britanie sau Germania.
ÎN RÂNDUL ELITELOR
În raportul Doing Business elaborat de Banca Mondială, Finlanda a fost plasată pe treapta cu numărul 11, în coborâre o poziţie faţă de ediţia 2012 a studiului. Cele mai bine poziţionate domenii de activitate sunt reglementarea dosarelor de insolvabilitate (locul 5), comerţul transfrontalier (6) şi execuţia contractelor (9). În ceea ce priveşte crearea unei întreprinderi, Finlanda a pierdut 10 locuri la acest capitol, coborând 49.
Sunt numai trei proceduri care trebuie îndeplinite pentru înregistrarea unui business, operaţiune care consumă în total 14 zile din programul avocaţilor care se ocupă de rezolvarea dosarului.
Articol preluat de pe IncomeMagazine.ro
Lasă un răspuns