Finlanda, Lituania si Slovacia au salvat Uniunea Europeana de la recesiune
Uniunea Europeana si zona euro au evitat la mustata intrarea in recesiune in primul trimestru al anului, dupa cum arata datele publicate de Eurostat, institutul european de statistica.
In ambele cazuri, Produsul Intern Brut (PIB) a inregistrat, in primele trei luni ale anului, o crestere economica zero, dupa un declin de 0,3% in ultimul trimestru al anului trecut.
In timp ce Finlanda a inregistrat o crestere economica de 1,3% in T1 2012 comparativ cu T4 2011, Cehia a inregistrat o contractie de 1%. Romania si Portugalia au inregistrat cea mai mica contractie trimestriala a PIB, minus 0,1%. De altfel, Finlanda, Lituania si Slovacia au consemnat cele mai mari cresteri, de 1,3%, respectiv 0,8% pentru ultimele doua state.
Anual
Situatia este putin mai imbucuratoare in termeni anuali. Astfel, comparativ cu perioda similara a anului trecut, PIB-ul a ramas stabil in zona euro si a crescut cu 0,1% in UE, dupa ce in trimestrul patru al anului trecut, PIB-ul a urcat cu 0,7% in zona euro si cu 0,8% in UE.
In termeni anuali, Letonia a inregistrat cea mai mare crestere economica din randul statelor membre (5,5%), la polul opus fiind Grecia cu o contractie de 6,2%.
Romania a intrat in recesiune tehnica, dupa cum arata datele publicate astazi de Institutul National de Statistica (citeste AICI mai multe despre aceste date).
Articol preluat de AICI
Lasă un răspuns