Locuri de muncă pentru români în EuropaCam multa vrajeala in articol. Ca de obicei, presa din Romania habar nu are de nimic si exagereaza de fiecare data … Or fi salarii mari dar nici caini cu colaci in coada…

Dacă în România se munceşte mult şi pe salarii de mizerie, în Finlanda programul de serviciu este cel mai scurt din toată Europa, iar salariul mediu este de 3.300 euro.

Numărul efectiv de ore muncite pe săptămână în Finlanda este de 37,8, în timp ce la noi se ajunge la 41,3 ore, potrivit unei analize Eurofound.

Angajatorii finlandezi au peste 50 de posturi disponibile pentru români în momentul de faţă, cele mai multe în IT, inginerie, vânzări. Salariile încep de la 850 de euro pe lună şi pot ajunge la 5.000 de euro, pentru posturile specializate din IT.

O companie localizată în Finlanda caută angajaţi cu sau fără experienţă în vânzări pentru postul de Sales Consultant and Promoter. Domeniul de activitate al companiei include canale de distribuţie, standuri promoţionale şi vânzare de franciză, în produse cosmetice şi de întreţinere a părului. Salariul care se oferă este de 850 euro pe lună sau comisioane între 25-30% din vânzări. Vezi aici anunţul de recrutare.

Un angajator din domeniul producţiei caută 3 ingineri români care se încadrează cerinţelor unui job de Quality Manager Steelwork. Salariul brut pe care angajatorul îl oferă variază între 3.500 şi 4.500 euro lunar. Detalii aici.

Firma de resurse umane VMP Group România, parte a unei companii din Finlanda recrutează personal calificat pentru meseria de montator elemente prefabricate. Vezi detalii aici. Salariile variază între 1.500 şi 1.800 euro lunar.

Cel mai bine plătiţi în Finlanda sunt specialiştii IT români. Dezvoltatorii Java sau Linux sunt ofertaţi cu salarii care pornesc de la 2.500 euro şi pot ajunge la 5.000 euro lunar. Vezi ofertele de angajare pentru IT-işti şi ingineri aici.
Articol preluat de pe Realitatea.net

Comentati folosind contul Facebook

comments