In Romania, tara cu vreo 19 milioane de locuitori – conform recensamantului de anul trecut – avem o retea nationala de drumuri si autostrazi (!) de 16.000 de kilometri. In Finlanda, tara cu 5,4 milioane de locuitori (cam cati someri are Spania), reteaua de drumuri este de 78.000 de kilometri.

La noi, deszapezirea se face cu multa sare si cu tot felul de chimicale. Dupa zecile de litri pe metru patrat, cand se topeste zapada, asfaltul arata ca dupa bombardament. E… normal! Cum altfel sa asfaltezi in fiecare an? Cum altfel sa-ti cumperi Bugatti Veyron?

In schimb, in tarile nordice, orice fel de cost de intretinere de orice este mai mic pentru ca majoritatea cetatenilor de acolo, deci si cei alesi sau pusi in functii administrative, au un cult pentru corectitudine si pentru buna administrare a banilor la fel de publici ca si destinatia lor.

In Finlanda, pistele aeroportului din Vantaa, de langa Helsinki, sunt deszapezite in haita. Trei utilaje, nu foarte mari, lasa pista nu numai la negru, ci si aproape uscata.

Trenurile de mare viteza, Pendolino, si chiar si cele InterCity merg aproape ca vara. E drept, din cand in cand, mai bubuie cate un sloi pe sub roti. Se mai intampla sa aiba intarzieri, dar nu mai mult de 5 – 6 minute, cam cat inregistreaza – culmea – si vara.

Contrar legendelor, in Finlanda, automobilele obisnuite nu au cauciucuri cu crampoane. Exceptie fac masinile de raliuri – specialitate finlandeza – care pot si chiar trebuie echipate cu anvelope cu cuie.

Foarte apropiati de ce inseamna natura (in Finlanda, ai voie sa campezi pe orice proprietate privata, daca il anunti pe proprietar, iar, in Suedia, nici macar atata deranj nu este necesar) finlandezii stiu ca nu pot castiga razboiul cu iarna. Si, cat se poate de logic, de ce sa te omori sa castigi un razboi care se termina de la sine, cand vine primavara?

Asta nu inseamna ca nu se lupta cu iarna, dar nu piezis, ci intr-o lupta de gherila. Nu deszapezesc ca sa se vada asfaltul si, ca sa creasca aderenta, imprastie criblura (inclusiv pe trotuare). Desi fiecare prim autovehicul (ca e automobil, autobuz, camion) aflat la stop demareaza in tromba (tocmai ca sa nu astepte nimeni; oricum, in Finlanda, claxonatul este la fel de rar ca nesimtirea!), nu se sparg parbrize pentru ca de fiecare bucata de criblura se lipeste zapada.

In marile orase, multe parcari din fata blocurilor au mici generatoare electrice (cate unul la doua locuri) la care soferii isi pot conecta bateriile. In spatiile dintre aceleasi blocuri, deszapezirea este facuta de un „Bobcat” care se misca la fel de repede si de agil ca o pisica salbatica.

Seara de iarna spre noapte de iarna, intr-unul dintre aceste orase. Plimbare cu o prietena get-beget finlandeza. De cateva zile, ninge abundent. Pe strazile cu criblura, cetatenii circula fara sa alunce. Si acolo, gasesti destui tinerei teribilisti care poarta, in miez de iarna, incaltari din panza.

In schimb, altii se ajuta la mers de bete de schiuri, mai mult din pasiune pentru sport si pentru a-si tonifia bratele, decat de nevoie. La ei, schiul fond si sariturile sunt, ca si automobilismul, pasiune/sport national(a). Noi, cei a caror tara este brazdata de Carpati, nu suflam nici macar in vreo competitie alpina…

Si pe sosea se circula bine. Un utilaj cat jumatate din toate noptile nordice taie zapada cum taia Ari Vatanen curbele. Dupa miezul noptii, isi permite sa mearga chiar si pe trotuare si chiar cu vreo 30 km/h…

Face zapada maldar dupa care o incarca intr-un camion. Cat timp acesta este plecat sa descarce, utilajul ridica un nou maldar si tot asa, intr-un ritm sustinut.

Venind din Romania, ba inca din capitala ei, mai bine iti inghiti cuvintele sau le lasi sa degere. In schimb, amica mea finlandeza, al carei punct forte nu este umorul, priveste incruntata si aproape cu dispret operatiunea si imi spune: „Si anul asta, ne-a luat iarna prin surprindere…”

Articol preluat de AICI

Comentati folosind contul Facebook

comments