Arhitecţi români şi finlandezi, vrăjiţi de biserica din Căeni
Frumoasa biserică de lemn din Călineşti – Căeni, monument istoric de importanţă naţională, este vedeta unui seminar internaţional de arhitectură menit să sublinieze valoarea clădirii şi să atragă atenţia localnicilor şi a autorităţilor asupra acesteia. Intitulat VERNADOC Maramureş 2012, seminarul se desfăşoară în perioada 27 iulie – 11 august şi se va finaliza cu o expoziţie, găzduită de Şcoala din Călineşti, unde vizitatorii vor avea ocazia să admire întreaga muncă a arhitecţilor din aceste zile.
Seminarul, primul de acest gen din Maramureş, se înscrie în seria iniţiată şi condusă de arh. Markku Mattila, profesor la Universitatea „Alvar Aalto” din Helsinky – Finlanda şi la Universitatea Tehnică din Tampere – Finlanda. În Maramureş, organizatoare este Filiala Nord-Vest a Ordinului Arhitecţilor din România, reprezentată la seminar de arh. Laura Zaharia. „Noi, grupul de organizatori din Baia Mare, am ales această biserică pentru că n-am vrut să fie un monument foarte cunoscut, sau nu neapărat cele din patrimoniul UNESCO, pentru că am considerat că acelea sunt deja studiate. Acesta este un monument istoric din grupa valorică A, de interes naţional, care, din câte am înţeles, va fi propus pentru următorul lot de monumente UNESCO. Nici nu am vrut să fie o biserică foarte mare, dat fiind că e prima tabără de genul ăsta şi dorim să o luăm mai uşurel, să ne facem un pic de antrenament”, motivează Laura Zaharia alegerea făcută. Biserica, extrem de frumoasă şi puţin atipică printre „suratele” ei din Maramureş, datează din anul 1629 şi a fost, iniţial, o biserică de mănăstire într-un loc numit Mănăştur. Ulterior, localnicii au strămutat-o pe locul actual, pentru a deservi mai bine nevoile comunităţii. La început extrem de mică, biserica e fost extinsă de mai multe ori, mai întâi pentru spaţiile interioare, apoi pentru porticul foarte larg, care o face atât de specială.
I-am găsit pe cei 7 arhitecţi români şi finlandezi la lucru, desenând în porticul bisericii sau în jurul ei, pe vârful de deal unde construcţia este situată, înconjurată de o pădurice de conifere. Aceştia realizau un releveu al bisericii, o măsurătoare extrem de amănunţită, folosind doar instrumente tradiţionale, fără unelte laser sau electronice, fără computer. „Totul se desenează mai întâi în creion, după aceea se trage în tuş, ca pe vremuri. Maniera de reprezentare este foarte atractivă; practic acesta e şi scopul nostru, ca ceea ce desenăm să fie accesibil oricui, nu neapărat specialiştilor şi să fie nişte desene atractive, să arunce o altă lumină asupra monumentelor sau asupra clădirilor. Vrem să atragem atenţia asupra acestui monument, să îl popularizăm. Să intrăm, cu tot Maramureşul, nu neapărat cu această clădire, într-un circuit internaţional”, detaliază Laura Zaharia. Arh. Markku Mattila, iniţiatorul acestui gen de seminarii, se află pentru a doua oară în Maramureş, care a început, deja, să i se pară „familiar”: „Motivul pentru care aceste tabere sunt folositoare este pentru a sublinia valoarea clădirii în faţa localnicilor. Arhitecţii vin de departe şi îşi folosesc timpul pentru a se documenta cu privire la clădire, deci ea trebuie să fie valoroasă şi frumoasă. Cred că acesta este motivul principal pentru care organizăm asemenea seminarii”, spune arhitectul, completând: „Am văzut o mulţime de biserici de lemn maramureşene, dar aceasta îmi place cel mai mult. E atât de mică şi de intimă! Este pentru a doua oară când vin în Maramureş, prima oară am fost în 2009 şi am vizitat câteva zile judeţul. Nu mi-am format chiar o imagine despre Maramureş, ci mai mult una despre bisericile de lemn de aici, dar am constatat că aveţi o mulţime de păduri şi peisaje frumoase. Mă simt bine aici, pentru mine locurile acestea au devenit chiar familiare”, a mărturisit finlandezul.
Articol preluat de pe Graiul.ro
Da, numai ai nostrii nu sunt interesati, ca nu e „cool”, iar tiganizarea Romaniei e in plina viteza… „dak nare frati un ban fara numar akol …. ca sai fak? ie fraier”
Pacat. Se sting valori romanesti si romanii care cunosc si apreciaza valorile pleaca pe afara unde sunt respectati si stimati.