[Student în Danemarca] Drumul spre casă și înapoi – Actul I
După 7 luni de stat în Danemarca, a sosit timpul să bat calea spre casă. Motivul nu a fost unul tocmai fericit, dar totul e bine când se termină cu bine, nu? Fiind situația urgentă, drumul avea să fie parcurs cu mașina, fără planificări intense, traseul fiind Ringkøbing – Flensburg – Viena – Budapesta – Oradea – Suceava.
Per total, am petrecut cam 36 de ore pe drum, cu pauze de odihnă și refill de cafea. Ca orice călătorie la care m-am îmbarcat până acum, surprizele nu s-au lăsat așteptate. Din contră, s-au autoinvitat și ele în acest minunat sejur.
Prima surpriză a fost vremea. Fiind Februarie, am plecat din Danemarca, unde vremea era relativ ok (-5 grade Celsius) și mergeam vitejește înspre România, unde temperaturile în perioada aia au atins un prag de -30 de grade Celsius. Surpriza a fost că vremea a ținut cu noi și am avut parte de drum uscat, până am ajuns aproape de Viena. Acolo am avut parte de ștergătoare înghețate, faruri acoperite de zăpadă și mâzgă și alte cele, așa, de sezon.
A doua surpriză a fost în momentul în care am fost trași pe dreapta în Germania. Cum eram eu pe bancheta din spate și mă uitam cum ceilalți participanți la trafic îl depășeau glorios pe Mișu (Mișu este un Golf 2 cu atitudine, care este încă tânăr, în ciuda celor 200.000 de kilometri pe care îi are la bord), observ un BMW cum își adaptează suspect viteza pentru a sta în linie cu noi. Eu zâmbesc prietenește și îmi arăt „grebla” pe geam, însă nenea din dreapta nu s-a lăsat impresionat și a scos un ecran LCD pe care scria „PULL OVER!!!” într-un capslock rage de toate zilele. Totul bine și frumos, tragem pe dreapta la următoarea ieșire, actele la control. Când nenea polizei vede că suntem toți români, ne întreabă pe limba noastră de acasă: „Cuțât?”. Inițial am rămas mască și nu înțelegeam dacă are nevoie de un cuțit sau mă întreabă dacă port unul, așa de curiozitate, dacă sunt rachet sau cămptar (poate mi-am greșit cariera). Cu gândul la răspunsul meu („Pușca și cureaua lată”) și la faptul că lui herr polizei nu i se păruse funny ideea mea, ne dă înapoi actele rapid și privește uimit în urma noastră cum un Golf 2 (Mișu) încă mai circulă pe autostradă.
Până în România, doar surprize naturale, ca să nu ne afecteze colesterolul și balansul chimic intern: vijelie și un combo de ploaie și zăpadă pe lângă Viena, un detour prin Budapesta, deoarece GPS-ul era curios să vadă cum arată orașul și ceață prin Ungaria (haha, ungurii erau în ceață și la dus și la întors).
Odată ajunși în România, drumul avea să devină palpitant. De la Oradea la Cluj numai hârtoape și implicit slalom, un urcuș primejdios și un coborâș prăpăstios alături de 2 TIR-uri goale care se luau la întrecere între ele (n-am văzut în viața mea un TIR mergând cu așa o viteză). La ieșirea din Cluj un mic accident, unde singura victimă era o mașinuță cu ochiul spart, iar din punctul ăla, drum drept… până la Bistrița…
Nu știu câți dintre voi ați fost în Bistrița, dar fratele meu! N-am mai trecut prin atâtea sensuri giratorii în viața mea (GPS-ul și-a luat mut instant cu o porție de înjurături și atribute deocheate din partea casei). Când să ieșim din Bistrița, la ultimul sens giratoriu (thank God!), un VW Passat, fără lumini în interior/exterior, era în girație. Respectând litera legii, acordăm galant prioritate, însă Passat-ul se oprește fix în dreptul nostru, iar omul de la volan se uită insistent la noi, după care pleacă încet de tot și iese din sensul giratoriu, văzându-și de drum… A fost o scenă parcă ruptă dintr-un film horror, mai lipsea ca omul din Passat să iasă din mașină cu un topor în mână sau măcar o macetă, ceva…
Văzându-ne trecuți și de asta, a urmat aventura radarelor, 2 la număr. Primul a fost undeva în Cuca Măcăii, unde un Logan circula încet de tot în capăt de rampă. Mișu, mai obosit de la drum, a decis că are nevoie de demaraj, iar când am ajuns în capăt de rampă sigur aveam mai mult de 50 km/h. Loganul s-a întors după noi, iar când să pornească girofarul (simți momentul ăla, clar…), un șoferache isteț a ieșit de pe un drum fără prioritate, fără lumini. Loganul ce a făcut? A făcut, bineînțeles 180 de grade și a pornit cu nino-nino după nenea fără lumini (nu era tipul cu Passat-ul din povestea anterioară… sigur!).
Al doilea radar evitat mai ceva ca un fotbalist emoționat la penalty într-o finală mondială a fost aproape de casă, în Gura Humorului (pe lângă Suceava). Fiind pe ultima sută de metri, obosiți, mai având 30 de minute până acasă, Mișu era de neînfrânt. Nu mai contau limitele de viteză pentru el, așa că 50+ în oraș. Pe mijlocul străzii, ce să vezi? Un bețivan scandalagiu. Părea puțin debusolat, așa că am încetinit și am coborât puțin geamul, întrebându-l, cu respect, ce face. Când răspunsul lui a fost: „Fac ce vreau, în p**a mea!”, am știut clar că omul ăla este bine și l-am lăsat în treaba lui. Când să accelereze Mișu de la zero la „to infinity an beyond”, pe la 20 de km/oră cam așa, la următoarea intersecție pândea radarul de Bucovina. Polițiștii erau nepăsători de faptul că noi o ardeam în stil B.U.G. Mafia – „senzație majoră cu 40 la oră”, așa că nu au aprins beculețele după noi. Vezi? E important să fii un cetățean interesat de starea de fapt a concetățenilor tăi… Pfff! Radar evitat!
A fost, per total, un drum lung, cu priveliști frumoase, cu râsete și sforăieli, cu power nap-uri în rafale, cu cafele și taclale. Drumul înapoi a fost și mai obositor din cauză că am plecat la scurt timp după ce am ajuns, însă mai lipsit de peripeții. Singura peripeție remarcabilă a fost când am fost trași din nou pe dreapta în Germania, de data asta de o don’șoară polițistă ce ținea discret pistolul la spate…
De acolo am ajuns în scurt timp înapoi în Ringkøbing, unde pe ultima sută de metri, din cauza oboselii, cei doi ocupanți ai lui Mișu vedeau blocuri în loc de câmp și camioane venind pe stradă în loc de stâlpi de iluminat…
O aventură? Da! Aș mai repeta-o? Da, dar cu condiția să existe o pauză mai mare între drumuri, pentru că 3 zile în care umbli de nebun de colo în colo clar nu au fost de ajuns.
Articol preluat de pe http://mariusgavril.ro
multumesc de mentionare 🙂
Cu placere 😀