Probleme la vaccinul antituberculos importat din Danemarca! Peste 100 de părinţi care şi-au vaccinat recent nou-născuţii au făcut sesizări
Serul, importat din Danemarca, a provocat deja reacţii adverse în peste 100 de cazuri. În aceste condiţii, părinţii au făcut sesizări la direcţiile de sănătate publică pentru a opri vaccinarea nou născuţilor, însă autorităţile nu au luat nicio măsură.
Vaccinul antituberculos pentru bebeluşi a fost adus din Danemarca în luna iulie a acestui an, după ce Institutul Cantacuzino, singurul producător de seruri din România, şi-a suspendat activitatea. La scurt timp după ce au fost vaccinaţi, 115 nou-născuţi au făcut reacţii adverse. Părinţii lor au luat cu asalt direcţiile de sănătate publică. Ministerul Sănătăţii a început o anchetă, însă, pentru a opri vaccinarea este nevoie ca cel puţin o mie de bebeluşi să prezinte reacţii adverse.
Serul este mai puternic decât cel produs de Institutul Cantacuzino. Medicii spun că doza administrată este corectă, în plus, părinţii au dreptul să refuze vaccinarea.
Emoţii are şi Mirela, care a născut un băieţel acum câteva zile.
La Buzău, un bebeluş căruia i-a fost administrat vaccinul antituberculos din Danemarca a fost internat de urgenţă. Autorităţile spun că viaţa micuţilor nu este în pericol. Există totuşi cazuri când pentru a scăpa de nodulii apăruţi în urma vaccinării, nou-născuţii trebuie să urmeze tratament cu antibiotic cel puţin şase luni.
Articol preluat de pe ReporterNTV.ro
Lasă un răspuns