Oprescu vrea să preia modelele daneze pentru gestionarea spitalelor şi pistele de biciclişti
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, îşi doreşte să preia modelul danez privind gestionarea reţelei de unităţi medicale şi pe cel privind transformarea bicicletei, ca variantă de transport, în element esenţial al planificării urbane, reise dintr-un comunicat al PMB, citat de Mediafax.
Potrivit Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), Oprescu, aflat în vizită oficială la Copenhaga, s-a întâlnit, vineri, cu omologul său din capitala Danemarcei, Frank Jensen.
Cu acest prilej, primarul general al Capitalei a reiterat intenţia municipalităţii bucureştene de a realiza cât mai multe parteneriate publice private, „pentru că acestea reprezintă, în acest moment, unul dintre cele mai importante motoare de dezvoltare urbană”, edilul dorind în acest sens ca cele două municipalităţi să stabilească relaţii bilaterale prin care experţii din Bucureşti şi Copenhaga să colaboreze pentru dezvoltarea unor proiecte de infrastructură, planificarea traficului şi mediu.
„Avem nevoie de experienţa oraşului Copenhaga în ceea ce priveşte infrastructura rutieră, şi mă refer mai ales la planificarea traficului. Este cunoscut că în Danemarca există o tradiţie veche în ceea ce priveşte mersul pe bicicletă, însă Copenhaga a transformat această variantă de transport într-un element esenţial al planificării urbane. De aceea, consider că sunteţi cei mai în măsura să acordaţi Bucureştiului expertiza de care are nevoie în această direcţie. Nu în ultimul rând, dorim să cooperăm cu Copenhaga în cadrul organizaţiei C40-Green Growth Network, creştere verde care presupune investiţii în tehnologii şi infrastructură eficiente din punct de vedere al resurselor şi eficace din punct de vedere al protecţiei mediului”, a spus Oprescu, citat în comunicat.
Primarul Bucureştiului a adăugat că un aspect important în relaţiile de colaborare dintre cele două capitale îl reprezintă sprijinul pe care Copenhaga îl poate acorda în consultanţa şi construirea unor incineratoare de deşeuri.
La rândul său, primarul din Copenhaga şi-a exprimat disponibilitatea unei cooperări apropiate între cele două municipalităţi, se mai arată în comunicatul PMB.
„Vă asigur că suntem deschişi spre o colaborare strânsă şi directă între municipalităţile noastre. Experţii şi specialiştii bucureşteni sunt bineveniţi la Copenhaga, unde pot obţine expertiza necesară pentru dezvoltarea de proiecte importante pentru oraş”, a spus Frank Jensen.
Tot vineri, Sorin Oprescu s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului Regional al capitalei Danemarcei, Vibeke Storm Rasmussen, cu care a discutat despre posibilitatea încheierii unui acord de cooperare între Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi Asociaţia Spitalelor din Regiunea Copenhaga, în vederea dezvoltării unui sistem nou de gestiune a reţelei de unităţi medicale.
Potrivit PMB, Regiunea Copenhaga gestionează cel mai mare sistem de sănătate din Danemarca şi furnizează servicii de sănătate pentru 1,7 milioane de locuitori, sistemul cuprinzând nouă spitale cu 40.000 de angajaţi.
Preluat de pe http://www.romanialibera.ro/
Ha ha ha, mai era unu acum ceva ani care ne aburea cu modelul suedez si apoi a pus tara pe picior de razboi civil pierzand orice speranta a Romaniei sa colaboreze cu tari civilizate. Dupa aia au buit turcii si arabii sa faca „afaceri” .
Poporul roman nu grebuie sa mai puna borul la vrajeli. Sa vedem rezultate! Nu mai vrem sa auzim de ce o sa fie. Am ascultat 23 de ani despre ce o sa fie, si n-a fost nimic. Politicienii trebuie taxati la cea mai mica gresela. Romanii au prea multe patimi politice, adica tine cu unul pana la distrugere, si dupa aia tot il apara. Va aduceti aminte de sustinatorii ( fanaticii ) lui Iliescu?