Antrenorul echipei de handbal feminin Oltchim Ramnicu Valcea, danezul Jakob Vestergaard, a acordat, marti, un interviu agentiei MEDIAFAX, in care a vorbit despre cele trei luni petrecute in Romania, pregatirile pentru Liga Campionilor, dar si asteptarile sale de la cea mai importanta competitie.

Antrenorul danez are 37 de ani, varsta pe care a implinit-o in 3 ianuarie, dar la care are deja in palmares doua trofee ale Ligii Campionilor, cucerite cu Viborg HK, in 2009 si 2010. In 2010 a disputat finala, chiar cu Oltchim, echipa pe care o conduce de trei luni. Este un tip deschis, punctual, politicos, obisnuit cu rigorile presei de ani de zile, chiar ceremonios cand se pune problema unui interviu. In drum spre Brasov, unde Oltchim va juca miercuri, cu Corona, a vorbit pentru MEDIAFAX despre experienta sa in Romania in ultimele trei luni, dar si asteptarile de la acest sezon.

Reporter: S-au implinit deja trei luni de la sosirea in Romania. Cum ai caracteriza experienta ta de pana acum?

Jakob Vestergaard: Inaintea sosirii eram entuziasmat, ma gandeam ca e o ocazie excelenta sa cunosc o alta societate, geografia tarii, alti oameni, alte mancaruri, obiceiuri etc. Din pacate, nu am avut timp de asa ceva. A fost si este o experienta extraordinara, dar din pacate nu am avut timp sa vad si sa cunosc prea multe in afara muncii la club. Clubul este foarte profesionist, foarte bine organizat, iar munca noastra, cu cate doua antrenamente pe zi si eforturi de a cunoaste cat mai bine o noua Liga Nationala, nu mi-a lasat timp pentru altceva. Mi-am facut noi prieteni doar in cadrul clubului.

 

Reporter: Cat de multumit esti de pregatirea de pana acum si de primele rezultate din meciurile oficiale?

Jakob Vestergaard : Sunt foarte multumit de pregatire si de meciuri. Sigur ca nu suntem la nivel maxim, pentru ca pregatirea pentru inalta performanta nu inseamna sa atingem acel nivel acum. Mai avem de lucru, de progresat, am schimbat niste lucruri in aparare, pentru ca un meci il poti castiga cu atacul, dar un obiectiv major doar cu o aparare agresiva si puternica.

 

Reporter: Este o saptamana de foc, cea dinaintea debutului in Liga Campionilor. Cum va arata aceasta saptamana la Oltchim?

Jakob Vestergaard: Luam meciurile pas cu pas. Miercuri jucam la Brasov, iar apoi vine primul meci din Liga Campionilor. Nu se compara, sunt adversare total diferite. Vom juca meciul, iar apoi vom continua pregatirea pentru partida cu Hypo Viena. Ce pot spune este ca antrenamentele din aceasta saptamana vor fi mai mult tactice. Astazi am avut primul antrenament cu toate fetele, dupa revenirile de la echipele nationale. Sunt in forma buna, nerabdatoare, asteapta si ele debutul. Ne-am pregatit atat de mult pentru acest moment, debutul in Liga Campionilor, iar acum e atat de aproape, mai avem doar cateva zile si trebuie sa punem la punct toate detaliile.

 

Reporter : Specialistii in handbal din Europa dau Oltchim prima favorita la castigarea Ligii Campionilor, iar casele de pariuri pe Gyor. Care e parerea ta?

Jakob Vestergaard : Gyor are cam aceeasi echipa, joaca de atat de mult timp impreuna, iar anul trecut a fost in finala. Pe de alta parte, noi avem o echipa foarte puternica si ne dorim enorm sa castigam trofeul. Le dau dreptate si specialistilor in handbal si caselor de pariuri, poate vom juca finala cu Gyor. Dar Liga Campionilor nu inseamna doar aceste predictii sau planuri. Inseamna o munca enorma si o dorinta la fel de mare de victorie. Eu, personal, de-asta am venit aici: ca sa castig! Si asta doresc sa le insuflu si fetelor. Liga Campionilor este foarte deschisa, va fi o editie puternica si nu doar noi si Gyor suntem printre favorite. Cred ca si Larvik si Krim trebuie luate in considerare. Este greu sa am concluzii acum, dupa doar trei luni. Cred ca e nevoie sa treaca macar 6 luni pentru a putea vorbi despre favoritele Ligii Campionilor si ce echipe vor juca finala. Cert este ca am incredere si luptam pentru ca noi sa fim una dintre acelea.

 

Reporter: Cum ti se pare grupa din care face parte Oltchim, alaturi de Hypo Viena, Randers HK si Buxtehuder SV?

Jakob Vestergaard: Este una dintre cele mai puternice. Adversarele sunt tari si va fi greu de jucat impotriva lor, mai ales in deplasare. Sigur ca imi doresc si cred ca ne vom califica mai departe, dar cred ca toate cele patru echipe au sanse.

 

Reporter: Lumea handbalului asteapta cu emotii revenirea Cristinei Neagu. Care este situatia ei in prezent?

Jakob Vestergaard: Depinde totul de cum va reactiona in aceasta perioada. Acum ne indreptam spre Brasov, Cristina e cu noi, maine va fi pe banca, dar nu poate garanta nimeni ca va juca, maine sau in primul meci din Liga Campionilor. Nu pot spune asa ceva cu siguranta. Face doi pasi inainte si unul inapoi, de aceea nu trebuie graba. Se simte bine, vom vedea in aceasta saptamana sau poate urmatoarea. E atat de aproape, tocmai de aceea nu trebuie sa ne grabim.

 

Reporter: S-a schimbat perceptia ta asupra handbalului romanesc, dupa ce ai preluat Oltchim?

Jakob Vestergaard: Da, clar. Sunt surprins si impresionat de Liga Nationala din Romania. Sunt echipe foarte bune, cu jucatoare foarte bune, iar cel mai bun exemplu este nationala Romaniei, care a jucat cu doua loturi saptamana trecuta. Cred ca federatia s-a orientat foarte bine aducand atatea jucatoare in pregatire. Liga Nationala este si ea foarte puternica, in opinia mea, este una dintre cele mai puternice din lume in acest moment. Sunt impresionat si de organizare, de perceptia tuturor asupra handbalului si concentrarea, intr-o perioada in care vedem cu totii ca sunt destule probleme in handbalul european.

 

Reporter: In ultimii ani, Liga Nationala a fost “impartita” in lupta pentru titlu intre Oltchim si restul lumii. E bine, e rau, pentru o competitie nationala?

Jakob Vestergaard: Ce pot spune este ca, in acest sezon, daca Oltchim si-a propus sa castige Liga Campionilor, trebuie sa fie nu doar cea mai buna, ci mult mai buna decat toate celelalte echipe din Romania. Sigur ca e o liga puternica, iar echipe precum cele din Cluj, Braila, Brasov si nu doar, ne vor pune multe probleme. Dar, repet, daca vrem sa castigam Liga Campionilor, trebuie sa fim cu mult mai buni fata de adversarele din tara.

 

Reporter: Oltchim a trecut si inca mai trece prin dificultati financiare, ivite dupa sosirea ta la club. Cum au afectat acestea echipa?

Jakob Vestergaard: Eu am incercat tot timpul si le-am insuflat si fetelor sa ne ocupam de ce avem noi de facut, adica de handbal. Nu pot sa vorbesc eu de probleme financiare, eu sunt antrenorul si vorbesc despre handbal. Dar am avut tot timpul incredere, si eu, si fetele, ca cei de la club vor rezolva situatia. Nu ne-am pierdut increderea si putem contribui cu munca multa si rezultate bune.

 

Reporter: Mai sunt doar cateva zile pana la meciul cu Hypo Viena, primul din Liga Campionilor. Care este mesajul tau pentru fani?

Jakob Vestergaard: Sper ca noi, cu sprijinul lor, sa aducem nu doar victorii, ci si trofeul Ligii Campionilor. Sper ca ne vor fi alaturi sa ne indeplinim visul, care nu e doar al nostru, ci si al lor. Am incredere ca ne vor ajuta. Si, mai vreau sa le spun, ca a fost teribil de greu sa joc ca adversar in atmosfera exceptionala creata de ei, cand am venit la Ramnicu Valcea, cu Viborg. Eram invidios pe atmosfera. Acum, sunt de cealalta parte a baricadei. Suntem impreuna si, sincer sa fiu, am un pic emotii pentru duminica. Nu prea stiu cum e sa ai parte de o asemenea atmosfera, cand fanii sunt de partea echipei tale, nu de a celei adverse.

Campioana Romaniei va debuta, duminica, la ora 19.00, in Grupa A a Ligii Campionilor, primul meci fiind cel cu Hypo Viena, intalnire programata la Ramnicu Valcea.

Articol preluat de pe 24s.ro

Comentati folosind contul Facebook

comments