DSC_0065Inițial crezusem că ceapa este singura legumă care te face să plângi. Asta până mi-am scăpat zilele trecute o sfeclă pe picior.

Adăpată în prealabil cu hamei, bicicleta cea neînfricată, mă poartă ca gândul călător peste hotarele orașului meu, lăsând în urma ei doar amintiri și poze…
După cum ziceam și în articolele precedente, orașul meu nu este mai mare ca suprafață decât Brașov-ul, în schimb are aeroport … și port !

Și gară, dar aici deja nu mai câștig puncte, căci ălea sunt pe peste tot. O chestie pe care o găsim pretutindeni în orașele măricele este problema gării, care se subînțelege că inițial a fost construită la periferie, fiind ulterior absorbită de creșterea demografică. Ei bine, odată ce orașul crește și gara ajunge aproximativ în mijloc, ce te faci cu șinele de tren, că nu le poți lăsa să-ți despartă cultura și relațiile inter-umane ? Pentru pietoni mai poți face o pasarelă sau un tunel, dar cu camioanele ce te faci ?
Îmi amintesc de o delicioasă poveste dintr-un sătuc situat pe DN1, la intrarea nordică a Bucureștiului, genul acela de localități tăiate pe jumătate de șoseaua națională cea nemiloasă și rea. Basmul mi l-a relatat o tanti de pe marginea drumului, la care ne-am oprit să cumpărăm struguri, dar cum nu avea, ne-am mulțumit cu niște vin de prin partea locului. Se întâmpla acum vreo douăj’ dă ani, când încă nu existau pasarele pentru pietoni, ci doar zebre la o distanță considerabilă una de cealaltă. Cum părinții nu prea aveau curajul să-și lase progeniturile să traverseze strada cea periculoasă și rea, săracii copilași erau nevoiți să se joace doar cu cei de pe aceiași parte cu ei. Inevitabil, în timp s-au format bisericuțe și găști, diferențe și controverse care se vedeau în special la școală, unul dintre puținele locuri în care “rivalii” se vedeau în persoană. Din războiul mocnit ce a predominat o lungă perioadă, a răsărit o minunată poveste de dragoste, între un tânăr harnic și cu lot … și o frumusețe de fată săracă de pe partea cealaltă a drumului. Iubirea lor a fost contestată, hărțuită și pusă la grele încercări pentru că, ce-i drept, fata era … de pe partea cealaltă a drumului. Într-un final, tinerii îndrăgostiți au învins piedicile vieții, și-au băgat picioarele și s-au căsătorit, mutându-se la țară, într-un sat la mare depărtare de cel mai apropiat drum județean.

Revenind, ce te faci cu șinele de cale ferată, odată ce orașul s-a mărit și gara a ajuns oarecum în centru, că nu le poți lăsa să-ți separe oamenii și cultura în halul ăsta ? Păi, îți zic eu ce faci: Dacă ai bani, le iei și le bagi în pământ, lăsându-le să scoată capul la lumină fix lângă gară, ca în orașele mari, sau le faci suspendate (adică nu le întrerupi bă, ca la noi … ci chiar le ridici peste case și străzi) ca în Odense. Dacă nu ai bani, sau ai, dar se fură masiv, procedezi ca în Brașov, unde repari în 2-3 ani podul de la Gemenii și-l contruiești pe cel pe de Independenței în alți 4 (apropo, e gata podul ăla ?).

 

Când s-a înființat orașul meu, în 988, oamenii harnici în frunte cu Hans Christian Andersen, au construit gara, primăria, portul și aeroportul fix în mijlocul orașului care era compus pe vremea aceea din 6 case și un zid. Odată cu trecerea timpului, Hans Christian Andersen a început să scrie și să devină cunoscut, moment în care și orașul s-a mărit, căci din ce în ce mai mulți oameni doreau să-i citească poveștile și cum pe vremea aceea nu exista internet-ul, trebuiau să fie foarte aproape de el ca să aibă acces la cărțile scrise de acesta. Odată cu expansiunea orașului, oamenii au luat șinele și le-au suspendat, iar aeroportul l-au mutat mai la nord. Sarcina nu a fost prea dificilă căci pe vremea aceea, ne-existând avioane, era vorba despre un aeroport micuț, așa că l-au luat pe sus și l-au plantat 10 Km mai sus, pe o pajiște în jurul căreia, în ziua de astăzi, se regăsește cartierul Beldringe.
Până aici, toate bune și frumoase, dar cu portul ce te faci ? Căci din cauza principiului vaselor comunicante, nu prea poți să supenzi sau să îngropi apa, mai ales când aceasta face parte din Marea Baltică. Moment în care Hans Christian Andersen s-a ridicat și a spus: “Lăsați, oameni buni, portul în pace … că e și el om !”.

Așa că până în ziua de azi, la o aruncătură de băț de primărie și gară, se află Odense Havn, care aduce Marea Baltică în centrul orașului. Iar pe mine, ca brașovean de munte, faptul că poți plonja de la balconul blocului tău direct în mare mă fascinează până la extaz.

La scurt timp după ce am pășit în Danemarca, am fost asaltat de bunătatea și ospitalitatea Oanei. Am primit de la ea o grămadă de trebuincioase pentru apartament și nu numai, printre care și un Klippekort cu 10 charges pentru “luat bicicleta în tren”. Ideea este să nu uiți să capsezi chestia aia la orice automat din gară, ca să-ți poți lua bicicleta cea neînfricată în tren. Mirobolant … până când, ajungând într-o dimineață mult prea matinală pentru sufletul meu de hamei în gara Odense, observ că nici un aparat nu-mi înghite cartela. Îmi las bicicleta cea vitează sprijinită de o bancă de pe peron (căci în Danemarca nu trebuie să ți-o legi. Nici măcar bicicleta !) și fug împiedicându-mă până la primul ghișeu DSB din gară.
Și v-am zis chestia asta ca să v-o povestesc pe următoarea: Într-o joi seară, cumpăr de la un chioșc din gară, biletul tur-retur pentru a doua zi, către Vejle. Poate nu m-am făcut înțeles … dacă nu există nici un ghișeul DSB deschis, poți cumpăra bilet de tren din magazinele non-stop din orice gară, da ? Ridic Klippekort-ul lung preț de două capsări (una pentru Odense și alta pentru Vejle) și mă duc să dorm niște bere acasă.
A doua zi, mă prezint în gară și pentru că încă nu mă trezisem complet, înainte să mă urc în tren, capsez ca idiotul de două ori cartela la automatul de pe peron.

“Life is denied by lack of attention, whether it be to cleaning windows or trying to write a masterpiece.” – Nadia Boulanger

Legătura dintre cele două istorisiri o reprezintă faptul că am fost complet susținut și ajutat exhaustiv de personalul DSB, în această privință. Tanti controloarea din tren mi-a scris pe cartelă ceva în daneză pentru ghișeul din Vejle, deși cu siguranță nu era nevoie, pentru că de fiecare dată mi s-a rezolvat problema fără discuții și adăugiri. Mi s-a luat vechiul klippekort (care a fost tăiat și aruncat la gunoi în fața mea), mi s-a făcut retur pe chitanță și am primit banii înapoi sau un alt klippekort funcțional. Pentru că în Danemarca lucrurile sunt fix așa cum trebuie, nu degeaba danezii sunt cei mai fericiți oameni de pe planetă. Trenul sau autobuzul îl poți plăti cu orice (card, Selv-Print, cash, etc. ) și oamenii fac tot posibilul să-ți fie cât mai simplu. Nu ca la noi, unde trebuie să te chinui să mergi cu trenul. Nici nu vreau să încep. Deși …

Îmi amintesc că în Japonia, ministrul transporturilor şi-a dat demisia pentru că în interiorul mandatului condus de el, trenurile au avut întârziere cumulată de … 3 minute. Petru povestea că odată intraţi în Elveţia cu SBB CFF FFS, controlorul de tren a venit să le spună că întârzierea de 5 minute pe care au avut-o (şi pe care între timp au recuperat-o) a fost făcută pe teritoriul austriac. În România nu-şi cere nimeni scuze pentru nimic.
Pe tronsonul “Breaza – Sinaia” se lucrează de când eram eu mic. Faci 4 ore cu trenul de la Bucureşti la Braşov.
Eu circulam mult cu trenul în România. Să vă spun care a fost soluţia românească pentru problema asta ? Mai nou, pe bilet scrie că trenul face 4 ore. Au inclus întârzierea pe bilet ! Asta da rezolvare.
La Reşiţa încă se produc locomotive pentru export, care pot atinge 300 Km/h, viteză pe care o testează pe o şină specială în cerc, în jurul oraşului, pentru că infrastructura ferată românească nu permite viteze mai mari de 120 Km/h.
Ultima oară când am fost la Mizil, pentru că ni s-a defectat locomotiva în câmp, aproape de Ploieşti, am ajuns cu 3 ore întârziere la destinaţie. Deşi erau locomotive disponibile, nu reuşeau în acte să le facă să plece din gară. O tanti de la CFR ne-a zis că existau locomotive libere în Ploiești, dar hârtia care urma să le dea voie să plece din gară trebuia să vină de la București. Fizic !

Din cauza faptului că CFR găurea bugetul intern brut, românii au încercat o privatizare forțată, coruptă și lipsită de orice logică, iar prima chestie a fost să rupă compania în bucățele: CFR Infrastructură, CFR Marfă, CFR Călători, etc. Ei bine, imediat ce CFR Infrastructură s-a trezit doar cu șinele, în secunda doi a început să caute noi clienți. Eu înţeleg că pe liniile CFR Infrastructură mai funcţionează şi alte companii ca RegioTrans sau CFR Marfă, dar liniile sunt proaste şi trenurile au MEREU întârziere.
Maestrul Secă povestea că odată a existat un tren personal de la Zărneşti la Braşov, care era mereu plin. Full ochi. Ei bine, trenul fost ulterior scos din uz pentru că nu aducea nici un ban în buzunarul CFR Călători. Aparent, lumea dădea banii la naş. Reţineți … trenul era full mereu şi a fost dezactivat pentru că nu aducea nici un venit.

Îmi povestea un prieten odată că ştie un tren personal care se opreşte în mijlocul câmpului, pentru ca mecanicul (atenţie – mecanicul !) să coboare din locomotivă și să lase manual bariera, la o intersecţie cu un drum judeţean. După ce trenul trece de barieră, se opreşte din nou, pentru ca mecanicul să coboare să ridice bariera în urma lui. Asta din cauza reducerilor de personal în CFR. În curând, mecanicul o să pună trenul pe linie dreaptă la 60 Km/h şi o să controleze biletele. Eventual se va plimba şi cu coşul ăla cu cipsuri şi bere dintr-un capăt în celălalt al trenului.
În vara 2011, a existat o cursă RegioTrans care, din cauza nenumăratelor întârzieri de pe linie, a plecat din Cluj marţi la 23:10 şi a ajuns în Constanţa joi la 03:40. Deci nu cuşetă, ci tren normal, din ăla cu scaune jegoase şi incomode.
– Nu vă supăraţi, la ce oră ajungem la destinaţie ?
– Joi ! Peste două zile.

Și cu toate acestea, CFR Călători scumpeşte trimestrial biletele cu 10-20 %, diferenţă de bani care nu se vede nicăieri.
În 2010, CFR Călători a generat o întârziere cumulată de 720 de zile ! Vă reamintesc faptul că un an are 365 de zile.

cfr

În Danemarca, singura dată când mi-a întârziat trenul, am primit SMS pe telefon de la DSB despre aspectul acesta. Și în general pe aici, toate se fac așa cum trebuie. Inclusiv ziarele și emisiunile de știri, care păstrează un profesionalism demn de toată lauda.

Asta în timp ce la noi, mizeria din Media a atins cote greu de suportat pentru globul meu ocular.
Acum 2 ani, nu sunt sigur care a fost picătura care a umplut paharul, dar … m-am hotărât să nu mai intru în viața mea pe site-ul ziarului “libertatea” (lipsa majusculei nu este neapărat întâmplătoare). Toate jigodiile și gunoiul jurnalistic s-au adunat acolo, cerșind click-uri și mințind vizitatorul, pentru nițel trafic în plus. Cu articole prezentate în 4 pagini consecutive, pentru reîncărcarea bannerelor, cu titluri cel puțin înșelătoare și SENZAȚIONAL folosit ca semn de punctuație. După care se lăudau că au ajuns cel mai citit site din România. O fi adevărat, parte pentru că te omoară cu imagini mincinoase pe care “trebuie” să faci click, parte pentru că au plajă largă de public prost care suge și este avid de conflict și scandal. Îmi amintesc de un articol al cărui titlu (“Soldat român prins cu droguri în America”) m-a făcut să dau click pe el. După ce mi s-au re-încărcat toate bannerele dimprejur, am citit că defapt era vorba despre un bătrânel emigrat în Canada, fost militar român în rezervă, care a cumpărat de la o farmacie niște medicamente, neavând prescripție. Pentru că, farmacia fiind într-un oraș de pe granița nordică a statelor, titlul aproape că nu minte cu nimic.
Așa că m-am decis și de atunci nu am mai intrat pe libertatea, preferând surse auxiliare de informare. Doar că ulterior, rahatul a luat amploare și a atins ventilatorul. Pro(s)Tv începe să se dea pe breazdă. Priviți ! Adevărul și Gândul se apropie vertiginos și nici nu merită să listez celelalte smacolenuri din media românească. Dar mă declar complet siderat de Mediafax ! Mediafax, bă ! Agenția națională de presă ! Aia pe care o citează toți. Aia care exista înainte să apară toate hârtiile igienice colorate pe la chioșcurile de ziare. Mediafax a ajuns un gunoi ce dă frâu liber și chiar încurajează comentariile de 3 lei pe articole, că au auzit și ei într-un mare final de pișcoturile din click-uri. Rușine ! Rușine băi rahați fără scrupule, care vă vindeți integritatea jurnalistică pentru câteva vizite în plus. Din cauza voastră nu mai am de unde citi presa de la noi și îmi este rușine că sunt român !
Știați că în Danemarca există o emisiune televizată săptămânal care dezbate cum au fost dezbătute articolele din presă în acea săptămână ? Unde s-a greșit, unde presa a întrecut limita și unde se putea aborda altfel subiectul ? Iar voi nu știți cum să mai sugeți click-uri, sugea-mi-ați click-ul !

“The man who reads nothing at all is better educated than the man who reads nothing but newspapers.” ― Thomas Jefferson

Continuarea articolului aici

Comentati folosind contul Facebook

comments