În ultimii ani, fiecare ediţie a concursului Eurovision a angrenat în „luptă“ nu doar artiştii, ci şi fanii, şi casele de pariuri. Iar în 9 din zece cazuri predicţiile au fost corecte. Anul acesta, marea favorită la câştigarea finalei este Danemarca. Pasionaţii de Eurovision fac sondaje, clasamente şi pariuri cu mult timp înainte de concursul propriu-zis. Publicul fidel al concursului aşteaptă un an întreg acest eveniment şi „devorează“ piesele pe măsură ce se încheie selecţiile naţionale. În urma pariurilor făcute în ultima lună, s-a detaşat deja concurenta din Danemarca, Emmelie de Forest, cotată cu cele mai mari şanse la câştigarea competiţiei. Pe poziţiile următoare, cu şanse importante, se situează Olanda (reprezentată de Anouk), Ucraina, Norvegia, şi Rusia.
Totuşi, cotele de la casele de pariuri se pot schimba în următoarea perioadă. Şi chiar dacă pariurile au indicat 9 dintre câştigătorii ultimelor 10 ediţii, Eurovision rămâne, totuşi, un concurs imprevizibil, în care totul depinde de cele trei minute în care te afli pe scenă. Emmelie de Forest (Emmelie Charlotte Victoria de Forest) are doar 20 de ani şi a câştigat în luna ianuarie Selecţia Naţională din Danemarca, cu piesa „Only Teardrops“. Piesa, cu influenţe din muzica celtă, aduce aminte de ritmurile melodiei „Wild Dances“, cu care Ruslana a câştigat Eurovisionul în 2004. Tânăra susţine că este stră-strănepoata reginei Victoria a Marii Britanii, deoarece bunicul ei, Contele Maurice Arnold de Forest ar fi fost fiul ilegitim al regelui Edward al VII-lea (fiul reginei Victoria).
Însă astfel de detalii biografice fac întotdeauna deliciul publicului şi al presei la Eurovision. Cu mult timp înainte ca publicul şi casele de pariuri s-o considere favorită – de fapt, imediat după ce a câştigat finala din Danemarca – Emmelie era foarte încrezătoare în şansele ei. „Cred că e o piesă câştigătoare şi va fi cu siguranţă în top 5“, a declarat cântăreaţa. Emmelie este foarte cunoscută în Suedia, ţara gazdă a competiţiei, deoarece şi-a petrecut o parte din copilărie în Stockholm. În plus, ea a vizitat deja arena din Malmo unde va avea loc concursul, s-a obişnuit cu sala şi cu acustica, aşa că are încă un avantaj faţă de ceilalţi competitori. Danemarca participă în prima semifinală, pe 14 mai.

Articol preluat de pe http://adevarul.ro/entertainment/

Comentati folosind contul Facebook

comments