Atenţie, români! Primiţi 100 de euro pe zi de la danezi pentru jupuirea nurcilor
Asa arata titlul… Totusi intre 100 de euro si banii ramasi in buzunar e o mare diferenta.
O companie daneză specializată în prelucrarea şi obţinerea produselor finite din piele şi blană caută să angajeze, prin intermediul Agenţiei de Şomaj Vaslui, un număr de 40 de persoane care să se ocupe de jupuitul nurcilor, contra unui câştig de până la 100 de euro pe zi.
Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Vaslui a lansat, prin intermediul reţelei Eures, o ofertă foarte avantajoasă din punct de vedere financiar pentru 40 de persoane care doresc să muncească în străinătate, ca lucrători necalificaţi, transmite Mediafax.
Oferta vine din partea unei firme din Danemarca, specializată în prelucrarea şi obţinerea produselor finite din piele şi blană, care are disponibile locuri de muncă în meseria de jupuitor de nurci, plătite cu sume de până la 100 de euro pe zi.
„Din informaţiile oferite de firma daneză se pare că munca este una grea, cu activităţi repetitive, monotone, la o viteză foarte mare de lucru. Programul de lucru este de şapte zile pe săptămână, câte 10-12 ore pe zi, pe toată perioada contractului, cuprins între trei şi şase săptămâni, în perioada 8 noiembrie – 20 decembrie 2012. Plata se face la fiecare bucată de nurcă jupuită, iar câştigul este de aproximativ 75-100 euro net/zi, în funcţie de ritm şi precizie”, a declarat, luni, directorul AJOFM Vaslui, Adrian Cîrlan.
Firma daneză impune şi o serie de condiţii celor care vor să se angajeze, cum ar fi cunoştinţe minime de limba engleză, să aibă fizic puternic şi să fie dreptaci, având în vedere că maşinile de lucru pot fi folosite doar pe partea dreaptă.
Termenul limită de depunere a CV-urilor la AJOFM Vaslui de către cei interesaţi este de 30 septembrie 2012.
Articol preluat de pe Adevarul.ro
Cu televizorul ati mintit poporul. … Dar nici cu ziarele nu i-mi e ruine. …
Romanul din Romania pune botul repede pt ca el calculeaza in lei (boala de care m-am saturat, stiu oameni care dupa 3 ani de Dk tot in lei isi face socoteala), si este un salariu destul de bun, DAR, cu chiriile din Dk, preturile din Dk, drumurile care trebuiesc facute in Ro, timp in care nici nu muncesti si pierzi bani….pana la urma salariul este de mizerie. Din pacate sunt care accepta si strica piata de munca.