conferinta_vestergaard„îmi doresc ca Muntenegru să reuşească un rezultat bun la Olimpiadă” – Iulia Curea • „tot cu Gyor ne vom bate în Liga Campionilor” – Ramona Farcău

Sezonul la finele căruia visul „de-o viaţă” al vâlcenilor se poate transforma în realitate este tot mai aproape de start. Handbalistele de mare valoare transferate pe bandă rulantă în tabăra Oltchimului, dar şi mai ales cei doi antrenori danezi – dublii câştigători ai Ligii Campionilor în urmă cu numai câţiva ani; sunt cotaţi cu şanse foarte mari pentru îndeplinirea „singurului dor” pe care îl mai au suporterii vâlceni şi toţi iubitorii handbalului din România – câştigarea celui mai râvnit trofeu continental.
Prezente la prima conferinţă de presă alături de cei doi antrenori, Ramona Farcău şi Iulia Curea au făcut cunoscute primele lor impresii din noua „eră” petrecută la Oltchim, manifestându-şi totodată simpatiile pentru naţionalele celor şase colege aflate la Londra, în „focurile” Olimpiadei. „Suntem încântate de condiţiile de la club. Eu personal sunt foarte fericită că am rămas la echipă. Avem încredere în forţele noastre, dar şi în antrenorii noştri. Cred că putem câştiga Liga Campionilor în acest sezon. Cu siguranţă nu ne va fi uşor, însă anul acesta sigur avem şanse mai mari. Eu cred că tot cu Gyor ne vom bate în Liga Campionilor. Desigur, mai sunt şi alte echipe bune. Spre exemplu Larvik. Buducnost nu cred că mai poate fi o mare forţă. Bojana Popovic şi-a încheiat cariera iar Bulatovic a venit la noi. Pentru Olimpiadă nu am o favorită. Mi-aş fi dorit să merg cu naţionala României acolo. Dar le voi ţine pumnii colegelor noastre.” (…) „De curând am început să ne pregătim mai mult tactic. Până acum am făcut mai mult fizic. Eu mă simt mai bine în ultima perioadă, chiar dacă am avut unele probleme. Dar aşa este viaţa de sportiv, mereu trebuie să o luăm de la capăt. Fiecare dintre noi a mai avut câte o entorsă sau o ruptură de muşchi, dar am continuat”, ne-a mărturisit încrezătoare Ramona Farcău.
În schimb, Iulia Curea s-a declarat o fană al Muntenegrului cu prilejul Jocurilor Olimpice, argumentând că este foarte bună prietenă cu Marija Jovanovic şi ar dori ca aceasta să reuşească un rezultat bun alături de naţionala sa – acolo unde mai evoluează şi Katarina Bulatovic. Extrema stângă a Oltchimului a adăugat următoarele: „Am mai vorbit cu unele dintre colegele noastre care se află acum la Londra, mai ales cu Marija şi Ekaterina şi le-am urat baftă la Olimpiadă. Pe celelalte nu le cunosc aşa bine, le ştiu doar din teren, în calitate de adversare. Îmi doresc ca Muntenegru să reuşească un rezultat bun la Olimpiadă. Spun asta pentru că sunt foarte ataşată de Marija şi ştiu că echipa Muntenegrului este una foarte bună. Olimpiada este visul oricărui sortiv”.
„Am încredere în proiectul început la Oltchim”
Jakob Vestergaard s-a arătat foarte încrezător în forţele handbalistelor sale, conştient de faptul că, după întoarcerea celor şase sportive participante la Olimpiadă, va avea sub comanda sa cel mai puternic lot din Europa. Acesta a declarat următoarele: „Ştiu că la Vâlcea au fost mai mulţi antrenori care au plecat, dar nu îmi e teamă de asta. Ştiu că la Oltchim există un proiect serios început şi o echipă foarte puternică. Am încredere în acest proiect. Chiar dacă în campionatul intern valoarea adversarelor pe care le vom întâlni nu este una foarte ridicată, vom trata toate meciurile cu aceeaşi seriozitate. Nu vor fi doar de antrenament pentru Liga Campionilor. Însă, este evident că anumite jucătoare, ca de exemplu Katarina Bulatovic nu vor fi utilizate timp de şaizeci de minute. Aceasta este o practică des întâlnită şi la alte echipe mari”.
„Nu am discutat cu Anja Andersen înainte să vin la Oltchim”
Chestionat cu privire la o posibilă discuţie cu o fostă antrenoare a Oltchimului, daneza Anja Andersen, înainte de a alege să vină la Vâlcea, Jakob Vestergaard a răspuns în stilul caracteristic (sobru şi serios) cu un sec „No!”. Nordicul a mai afirmat că nu este adeptul „rotaţiei” handbalistelor pe posturi, aceasta fiind cea mai importantă acuză care i s-a adus Anjei Andersen pe perioada cât a fost antrenoarea Oltchimului. De asemenea, întrebat ce părere are despre faptul că România este o ţară despre care se spune că în interiorul graniţelor sale se oferă şi primeşte mită, danezul a afirmat că nu ştie prea multe despre acest fenomen, iar el nu s-a confruntat până acum niciodată cu astfel de situaţii, în cele trei săptămâni petrecute în România.
Articol preluat de pe Curierul.ro

Comentati folosind contul Facebook

comments