Ambasadorul danez: Sper ca incertitudinea privind reprezentarea României la Consiliul European să fie clarificată
Ambasadorul Danemarcei în România, Michael Sternberg, a declarat, miercuri, că speră ca incertitudinea privind reprezentarea României la Consiliul European să fie clarificată, punctînd că proiectul de lege privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene aflat în dezbaterea Senatului reprezintă un pas înainte în acest sens.
“A fost o perioadă de incertitudine, dar sînt sigur că pe 28, sau după 28 (n.r. iunie) totul va fi clar şi ne vom întoarce la normalitate – pe 28 iunie cînd va avea loc Consiliul European”, a spus ambasadorul Danemarcei, ţară care asigură preşedinţia rotativă a UE, după întîlnirea Comisiei senatoriale de politică externă cu ambasadorii statelor UE acreditaţi în România.
El a arătat că a fost informat că joi Senatul va adopta proiectul de lege privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, susţinînd că acesta reprezintă un pas în clarificarea reprezentării la instituţiile europene.
“Cred că este un pas definitiv înainte, este un pas în direcţia clarificării procedurilor în ceea ce face fiecare şi cred că este foarte bine pentru că reaminteşte de sistemul pe care îl avem în Danemarca unde implicăm Parlamentul foarte mult şi prin intermediul Legislativului populaţia este informată despre ceea ce se întîmplă în UE. (…) Este o sarcină uriaşă a administraţiei pentru că trebuie să pregătească multe hîrtii. Sper că ministerele care trebuie să sprijine acest proiect trebuie să fie implicate să facă acest lucru pentru că reprezintă un obiectiv important. Desigur, sînt alte costuri, dar sînt şi beneficii. Veţi avea un Parlament mult mai implicat, o populaţie mult mai implicată în ceea ce priveşte chestiunile complicate ale UE într-un mod mai bun. Sunt costuri, dar sînt şi beneficii”, a spus oficialul danez.
Articol preluat de AICI
Lasă un răspuns